Premierul Florin Cîţu a fost întrebat, miercuri, ce şanse are România să intre în Schengen, când avioanele contrabandiştilor intră în ţară nedetectate de radare.
Avion cu țigări de contrabandă din Ucraina spre România, capturat în Republica Moldova
Iată răspunsul: „Am discutat de fiecare dată cu miniştrii de resort, m-au asigurat că alocă mai multe resurse şi că vor veni cu soluţii în perioada următoare. Pe partea de ANAF e problema cu scanerele. Am propus să ducem această discuţie în CSAT şi să găsim o soluţie care să fie implementată cât mai rapid”.
Sindicatul Europol a cerut, miercuri, intervenţia CSAT, după ce autorităţile din Republica Moldova au anunţat că un avion al contrabandiştilor ucrainieni de ţigări ar fi intrat în spaţiul aerian românesc fără a fi reperat.
Sindicaliştii explică faptul că poliţiştii de frontieră nu au atribuţii pentru a repera şi opri astfel de avioane, chiar dacă luptă împotriva contrabandei. Anul trecut au fost oprite peste 56 de milioane de ţigări.