Deşi se lăudau că nu se mai opun cererilor venite din partea Justiţiei, deputaţii au comis-o din nou.
Astfel, deşi este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni precum spălare de bani, fals în declaraţii sau fraudă de fonduri europene, deputatul Mădălin Voicu a scăpat de mâna lungă a Legii cu ajutorul colegilor săi deputaţi.
Mădălin Voicu şi Nicolae Păun sunt acuzaţi că au prejudiciat bugetul cu peste 28 de milioane de lei, iar Comisia Juridică a dat aviz pozitiv pentru reţinerea şi arestarea celor doi.
Însă miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, a fost spectacol total. Mădălin Voicu s-a victimizat, susţinând că nu are proprietăţi, conturi bancare şi nu se pune sub nicio formă problema să fi comis infracţiunile respective.
Deputatul a cerut clemenţă şi … a obţinut-o. “Vă rog să nu încuviinţaţi solicitările venite din partea DNA. Nu vreau să fiu arestat. Ar fi umilitor pentru mine. Sunt un om curat”, a fost mesajul transmis de Mădălin Voicu.
Iar colegii l-au crezut. Astfel că doar 116 au votat pentru aruncarea lui Voicu după gratii, în timp ce 170 au votat împotriva cererii DNA. Ceea ce s-a întâmplat miercuri este doar o nouă lovitură dată de politicieni Justiţiei.
Cum era de aşteptat, deputaţii s-au opus şi la cererea de arestare a lui Mădălin Voicu. Au fost doar 103 voturi pentru arestarea deputatului şi 158 de voturi împotrivă.