Experții Comisiei Europene au sosit în România și încep, miercuri, evaluarea în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), misiunea urmând a se va derula până în 16 martie.

Joi, la sediul Ministerul Justiției, “vor avea loc mai multe întâlniri pentru a analiza recomandările şi Codul penal şi Codul de procedură penală – recomandările 3 şi 4 -, la care vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Camerei Deputaţilor şi Senatului”, a anunțat ministrul Tudorel Toader.
O altă întâlnire vizează Codul civil, Codul de procedură civilă, Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar – recomandările 3 şi 6. La aceasta vor participa reprezentanţi ai MJ, CSM, ÎCCJ i Parchetului General.
Strategia Naţională Anticorupţie – recomandarea 11 – se va afla şi ea printre temele ce vor fi abordate în cadrul întâlnirilor.
În cadrul unei alte întâlniri va fi discutată şi implementarea planului referitor la neexecutarea hotărârilor debitor public – recomandarea 5 -, întâlnire la care vor participa reprezentanţi ai MJ, MAE, Ministerului Dezvoltării, MAI, MFP și Secretariatului General al Guvernului.








