Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
VIDEO. Argumentele șefului CNCAV pentru utilizarea în continuare a dozelor AstraZeneca, după ce 17 țări au renunțat la vaccinul suspectat că provoacă cheaguri de sânge: „Mii de oameni sunt diagnosticaţi zi de zi, ajung la ATI şi parte dintre ei îşi pierd viaţa din cauza COVID-19”. Gheorghiță nu recunoaște însă că „specialii” tineri din MApN, MAI, SRI, SIE, STS și SPP au confiscat locul la imunizare persoanelor vulnerabile...

Gheorghiță: „România a decis continuarea cu vaccinarea de la AstraZeneca. A fost extrem de dificil”

Col. dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV), a declarat marţi, că nu va opri vaccinarea cu serul AstraZeneca, așa cum au procedat 15 țări, între care Italia, Franța și Germania. 

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) va face recomandări în acest sens abia joi.

CNCAV a anulat însă, în ultimele 24 de ore, 33.000 de programări din totalul de 446.896 făcute de români pe platforma informatică pentru acest tip vaccin, care a generat suspiciunea că ar provoca formarea de cheaguri de sânge.

„România a decis, în urma unei şedinţe extraordinare, (…) continuarea la acest moment cu vaccinarea de la compania AstraZeneca, vaccin care este autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), faţă de care EMA şi-a menţinut acelaşi nivel de recomandare, adică beneficiile la acest moment depăşesc riscurile şi din acest punct de vedere se recomandă vaccinarea, fără să existe, legat de evenimentele trombo-embolice raportate la nivel european, semnale ale unei frecvenţe mai mari decât în populaţia generală, nevaccinată”, a declarat preşedintele CNCAV, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

„Cu atât mai mult, analiza pe 17 milioane de persoane vaccinate cu vaccin de la AstraZeneca a arătat 37 de evenimente trombo-embolice raportate, 15 evenimente de tromboză venoasă profundă şi 22 de evenimente de embolie pulmonară. Ca nivel de frecvenţă, vorbim de aproape un caz la un milion la persoane vaccinate, ceea ce este mult sub frecvenţa anticipată la nivel populaţional, în condiţii bazale la populaţie nevaccinată în care aceste evenimente au o frecvenţă anuală cumulată de un caz la o mie de persoane”, a argumentat el.

Gheorghiță a precizat că decizia de a continua vaccinarea cu serul de la AstraZeneca a fost una „extrem de dificilă”, el invocând numărul mare de internați la ATI:

„Poate a fost una dintre cele mai dificile decizii pe care a trebuit să le luăm. Cred că cea mai uşoară decizie ar fi fost cea în care să spunem stop, ne oprim şi noi. Însă trebuie să punem în balanţă beneficiile vaccinării, ţinând cont de faptul că ne aflăm în plină pandemie, cu mii de oameni diagnosticaţi zi de zi, oameni care ajung în spital, în secţia de terapie şi, din păcate, parte dintre ei îşi pierd viaţa din cauza COVID-19”.

„Specialii” tineri le-au confiscat locul la imunizare vulnerabililor 

Șeful CNCAV nu a dat lămuriri însă de ce nu au fost vaccinați cu prioritate pensionarii și bolnavii cronic, așa cum fuseseră prevăzuți inițial, iar Guvernul Cîțu le-a permis „specialilor” tineri din MApN, MAI, SRI, SIE, STS și SPP să confiște locul la imunizare persoanelor vulnerabile.

Ciucă, despre vaccinarea „membrilor familiilor noastre”: Sunt arondați sistemului propriu al MApN

 Mai mult, premierul Florin Cîțu și șeful CNCAV, Valeriu Gheorghiță, își fac un titlu de glorie  din faptul că au dat drumul programărilor din etapa a III-a pentru toți românii, în ciuda faptului că nu au fost vaccinați decât în mică parte pensionarii și bolnavii cronic.

N-au fost vaccinați toți pensionarii, dar s-a dat drumul la programări pentru toată lumea

„Mai sunt aproximativ 18.347 de locuri libere, din 100.000”

„Pot să vă spun că, la acest moment, în centrele de vaccinare unde avem vaccin de la compania AstraZeneca mai sunt aproximativ 18.347 de locuri libere, din peste 100.000 cât erau disponibile la sfârşitul acestui weekend. Ca atare, deşi şi-au anulat programări, un număr mare de persoane, în acelaşi timp un număr mai mare de persoane şi-au făcut programări pe aceste centre. La acest moment, sunt programate 168.027 de persoane pentru doza I şi aproximativ 419.000 de persoane pentru cea de-a doua doză”, a arătat preşedintele CNCAV.

81.600 de doze din lotul AstraZeneca interzis în Italia a ajuns în România: 77.049 de români au fost vaccinați

Valeriu Gheorghiţă a recunoscut că „în ultima săptămână, 13 state europene au decis suspendarea temporară a unui singur lor de vaccin AstraZeneca, şapte state au decis continuarea cu toate loturile de vaccinare şi 15 state au decis suspendarea temporară cu toate tipurile de vaccin provenite de la compania AstraZeneca. De asemenea Marea Britanie, Canada, Australia au decis continuarea campaniei de vaccinare cu serul de la AstraZenecca”.

123 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv