Un ghid pentru românii care vor vota în străinătate în 915 secţii, la europarlamentarele din 9 iunie, a fost publicat, joi, de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Materialul informativ răspunde celor mai frecvente întrebări cu privire la organizarea şi desfăşurarea scrutinului din 9 iunie 2024: cine are drept de vot, actele de identitate în baza cărora se poate vota, programul de votare, procedura de votare la secţie şi modul de funcţionare a Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.
MAE organizează, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, “mai mult decât dublu” faţă de scrutinul din 2019.
Lista secţiilor de votare din străinătate şi adresele sediilor acestora poate fi consultată pe pagina de internet a MAE, la secţiunea dedicată alegerilor: www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2024/alegeri_2024/lista_sectiilor_de_votare_9_iunie_2024_site_mae.pdf .
MAE aminteşte că, la alegerile europarlamentare din 9 iunie, cetăţenii români cu drept de vot care domiciliază, au reşedinţa sau se află temporar în străinătate pot vota la orice secţie organizată în afara ţării pe baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării:
- cartea de identitate;
- cartea electronică de identitate;
- cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate; paşaportul diplomatic;
- paşaportul diplomatic electronic;
- paşaportul de serviciu;
- paşaportul de serviciu electronic;
- paşaportul simplu;
- paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar;
- în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
La scrutinul din 9 iunie, votarea începe la ora locală 7,00 şi se încheie la ora 22,00. Alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 22,00, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot, până la ora locală 23,59.