Un incendiu puternic, cu degajări masive de fum la o hală frigorifică din Sectorul 2, a afectat întreaga Capitală și a înspăimântat bucureștenii, marți seară, când fumul le-a pătruns în locuințe.
Mesajele RO-Alertau venit în valuri, pentru sectoarele 2, 3, 4 și 5. Oamenii au fost sfătuiți să nu iasă din casă și să închidă ferestrele.

Au intervenit 150 de pompieri cu 26 de autospeciale cu apă și spumă, precum și roboți de stingere a incendiilor, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) .

„Stațiile de monitorizare a aerului din zona afectată au înregistrat depășiri semnificative ale concentrațiilor de particule (PM10 și PM2.5). La stația B16 – Bd. Basarabia, s-au atins valori de până la 350 µg/mc, de peste șapte ori mai mari decât limita admisă. Cele mai afectate zone sunt: Mega Mall – Fântânica – Cimitirul Armenesc, unde fumul este dens și toxic”, a transmis Ministerul Mediului.









