Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Iohannis, alături de Cîțu și Ciucă de Ziua Micii Uniri

„Unirea de la 24 Ianuarie 1859 demonstrează cât de importantă este existenţa unui proiect care să coaguleze energiile poporului nostru. În vremuri complicate, românii au demonstrat că pot acţiona cu o conştiinţă comună pentru îndeplinirea unui obiectiv istoric”, a declarat, luni, președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a adăugat, la o ceremonie de decorare a unor drapele de luptă, desfăşurată la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I: 

„Momentul de la 1859 ne prezintă imaginea unei clase politice vizionare, care şi-a asumat o misiune extrem de dificilă. Fără a crea disensiuni pe plan extern, românii au utilizat în mod abil contextul internaţional şi au ales un domnitor care s-a ridicat la înălţimea acestui proiect ambiţios”.

La ceremonie au fost prezenți premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Senatului, Florin Cîţu.

Președintele a elogiat “actul său de curaj şi de asumare a conducerii celor două principate” al domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care “a pus bazele procesului istoric ireversibil de tranziţie către un stat modern, profund ataşat valorilor europene”.

„Unirea a reprezentat un ideal încă din timpul revoluţiei paşoptiste şi a prins contur prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, o strategie iscusită, generată de profundul patriotism şi de solidaritatea oamenilor politici ai vremii. În scurta sa domnie, Alexandru Ioan Cuza a schimbat cursul istoriei şi a reuşit să consolideze Unirea prin crearea primului Parlament unic şi a primului Guvern unic. El a fost cel care a pus bazele statului român modern, înfăptuind numeroase reforme în domenii esenţiale precum armata, sistemul electoral, administraţia publică, justiţia, învăţământul, agricultura ori sistemul fiscal. Totodată, Alexandru Ioan Cuza a obţinut recunoaşterea Unirii de către marile puteri şi acceptarea acesteia ca un act definitiv şi ireversibil, făcând cunoscut faptul că voinţa poporului român nu mai putea fi ignorată”, a arătat el.

Iohannis a insistat că, „prin realizarea Unirii de la 1859, s-a demonstrat că unitatea etnică, lingvistică şi culturală trebuie urmată, firesc, de cea politico-administrativă, calea pragmatică în direcţia consolidării puterii Principatelor Unite”.

54 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv