Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Iohannis informează Parlamentul: Participarea Armatei la Misiunea NATO din Afganistan, încheiată

Preşedintele Klaus Iohannis a informat, marţi, Parlamentul, printr-o scrisoare, cu privire la încheierea participării Armatei României la Misiunea NATO Resolute Support din Afganistan şi redislocarea în România, începând cu 1 mai 2021, a contingentului militar român din Afganistan, la încheierea misiunii, conform calendarului convenit cu aliaţii şi partenerii strategici.


„Misiunea Resolute Support (RSM) din Afganistan a fost lansată la 1 ianuarie 2015, ca o continuare a misiunii internaţionale Security Force Assistance (ISAF), având ca obiectiv principal instruirea şi consilierea forţelor de securitate afgane. România a participat pentru prima dată cu forţe şi mijloace în Teatrul de Operaţii din Afganistan la misiunea ISAF începând cu anul 2002. Ţara noastră a dovedit încă de atunci că este un partener credibil, care îşi respectă obligaţiile asumate la nivel internaţional. Acordul de pace de la Doha, semnat la 29 februarie 2020, între guvernul SUA şi Mişcarea Talibană, a deschis Calea retragerii trupelor americane din Afganistan şi, implicit, încheierea misiunii”, se arată în scrisoarea semnată de şeful statului.

Iohannis precizează că, „în urma anunţării de către SUA a intenţiei de retragere a militarilor americani de pe teritoriul Afganistanului, începând cu 1 mai 2021, în cadrul reuniunii miniştrilor de externe şi ai apărării din ţările NATO din data de 14 aprilie 2021, s-a decis de către Consiliul Nord Atlantic începerea retragerii forţelor NATO din Afganistan, fixând ca dată limită pentru această activitate – 11 septembrie 2021″.

„În acest context, în urma analizei solicitărilor NATO, a situaţiei de securitate din regiune, (…) la propunerea prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, informez Parlamentul României că am aprobat încheierea participării Armatei României la Misiunea NATO Resolut Suport din Afganistan şi redislocarea în România, începând cu data de 1 mai 2021 a contingentului militar român din Afganistan, la încheierea misiunii, conform calendarului convenit cu Aliaţii şi partenerii strategici”, se încheie scrisoarea şefului statului. 

93 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv