„Acumularea dovezilor ştiinţifice cu privire la accelerarea schimbărilor climatice mă preocupă ca cetăţean, ca specialist în fizică, precum şi ca preşedinte”, a transmis Klaus Iohannis folosind o cacofonie de rang înalt, marți, participanţilor la Climate Change Summit, eveniment regional organizat la Bucureşti.
Conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, mesajul a fost prezentat de Alexandra-Maria Bocşe, consilier de stat la Departamentul Climă şi Sustenabilitate.
Iohannis precizează că „schimbările climatice au implicaţii directe asupra siguranţei şi bunăstării cetăţenilor din întreaga lume”.
„Stimularea efortului naţional de limitare a schimbărilor climatice şi de creştere a calităţii mediului înconjurător reprezintă pentru mine o prioritate”, mai afirmă şeful statului.