La două zile după incendiul de la Spitalul Piatra Neamț care a ucis 10 pacienți cu Covid intubați la ATI, managerul Lucian Micu a anunțat, luni, că demisionează „mâine”, adică marți.
Duminică, Micu declarase că nu demisionează, iar decizia privind eliberarea sa din funcție o poate lua Consiliul Județean Piatra Neamț, condus de baronul PSD Ionel Arsene.
Lucian Micu este fostul primar PNL de la Roman, care după nu a mai putut candida în 27 septembrie, pentru că este incompatibil. El s-a înscris în PSD și a primit funcția de manager al spitalului în data de 28 octombrie.
Precizăm că Micu a decis extinderea Secției de Terapie Intensivă (ATI) a spitalului, prin mutarea ei la un alt etaj. Imediat după mutare, în unul dintre cele două saloane ATI s-a produs deflagrația, care a dus la moartea celor 10 pacienți.
În urmă cu o zi, premierul Ludovic Orban nu a vrut să se pronunțe asupra vinovăției lui Micu.
Nicio demisie după incendiul cu 10 morți de la ATI! Orban: Ancheta penală va stabili responsabilităţile
Mesajul lui Micu, într-un comunicat de presă:
„Tragedia de sâmbătă seară din secția ATI în urma căreia zece oameni și-au pierdut viața ne-a afectat pe toți. În special pe rudele pacienților, pe cadrele medicale care au intervenit să salveze și să se salveze, cadre medicale din Piatra Neamț și medici din întreaga țară, jurnaliști, pe mine și familia mea, pe oamenii care înțeleg suferința și care știu că nimeni nu și-a dorit să se întâmple vreodată așa ceva.
Stă în firea noastră, a oamenilor, ca în astfel de momente să căutăm vinovați, să cerem explicații, să ne dăm fiecare cu părerea ce a fost sau cum s-ar fi putut evita. Așa, poate, sunt și eu. Dar am învățat că, înainte de toate, trebuie să fiu cerebral, iar asta am încercat să fac imediat după tragedie.
Împreună cu echipa Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, am încercat și am găsit soluții pentru ca unitatea medicală să rămână funcțională. A fost important pentru pacienții care ajung și acum în stare critică să aibă un spațiu adecvat în care să primească îngrijirile medicale necesare. Acum se lucrează pentru ca noile paturi ATI să fie operaționale chiar de azi. Azi noapte, am pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele necesare pentru a depista adevărata cauză care a produs incendiul.
Nu am nici cea mai mică urmă de îndoială că toate deciziile luate și acum și înainte au fost făcute pentru ca echipa medicală să poată să se îngrijească într-un mod cât mai bun și eficient de pacienți. S-a dorit a fi bine.
Din păcate, politica este în tot și în toate. O pot înțelege. Așa este de 30 de ani încoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Când ești lângă patul bolnavului vezi realitatea.
Activitatea medicală dintr-un spital este în subordinea Ministerului Sănătății, iar activitatea administrativă este în subordinea autorităților publice locale. Unii cu medicina, alții cu banii. Între acestea mai apare și politica. Nu toate lucrează împreună, ceea ce, uneori, este doar în detrimentul celor care ar trebui să conteze – pacienții.
Prezența mea în funcția de manager al Spitalului nu mai ajută la acest moment cu nimic. A venit momentul să mă retrag și să aștept ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon și a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienților și cadrele medicale afectate!
Fac apel, în calitate de om, să dăm cu toții dovadă de înțelegere și să nu facem presiuni inutile asupra echipei medicale a Spitalului care, în continuare, trebuie să se concentreze în salvarea de vieți, cât mai multe.
Demisia mea va fi înaintată la prima oră a zilei de mâine, nu înainte de a mă asigura că nu las lucrurile la întâmplare, ci că va exista o continuitate fără sincope”.