Prima avertizare Cod Galben de caniculă din noul val ce se instalează în România până pe 9 august a fost emisă de meteorologi pentru toată partea de vest a teritoriului.
Codul Galben este valabil începând de joi, ora 10:00, până vineri la aceeași oră.
Județeleafectate sunt Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.
Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest. Pe arii restrâns,e noaptea va fi tropicală, cu minime în jurul a 20 de grade.
Administrația Națională de Meteorologie a emis și o informare valabilă până pe 3 august, la ora 10:00, privind valul de căldură, disconfortul termic, canicula și nopți tropicale.
„Un val de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, iar disconfortul termic se va accentua în regiunile vestice și sud-vestice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.
Va fi caniculă în Banat, Crișana și local în Oltenia, iar la finalul săptămânii și în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și pe arii restrânse și în zonele de câmpie din celelalte regiuni.
Vor fi temperaturi maxime de 33…37 de grade, iar în Câmpia de Vest în zilele de vineri, sâmbătă și duminică se vor atinge valori de 38…39 de grade.
În vestul și sud-vestul țării nopțile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime în jurul a 20 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în Dealurile de Vest (22…24 de grade).
Valul de căldură va persista și pe parcursul săptămânii viitoare (perioada 3 – 9 august) și se va intensifica, vremea devenind pe arii extinse caniculară cu disconfort termic ridicat.








