Vremea se răcește din nou, începând de joi, iar ANM a emis, miercuri, o atenționare Cod Galben de averse și intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul zilei de joi în 21 de județe. Totodată, vor fi precipitații moderate cantitativ, vânt, și răcire accentuată a vremii, ce vizează toată țara, până sâmbătă la prânz.
Codul galben va fi în vigoare în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte, unde instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial (cantități de apă de 15 – 20 l/mp în intervale scurte de timp), descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului și vijelii, în general cu viteze de 50…70 km/h.
În zona montană înaltă rafalele vor depăși 80 – 90 km/h, iar vântul se va intensifica treptat și în Dobrogea, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, cu viteze de 50 – 60 km/h.
Județele vizate de atenționarea Cod galben sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiș și Vrancea.
De asemenea, în intervalul 15 mai, ora 8:00 – 17 mai, ora 12:00, va fi valabilă o informare de intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ (mixte la munte) și răcire accentuată, în întreaga țară.
Astfel, pe parcursul zilei de joi (15 mai), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării, iar vineri îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. Vor fi viteze în general de 40 – 50 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 60 – 70 km/h.
Ploile se vor extinde dinspre nordul teritoriului și vor cuprinde, joi, regiunile vestice, nordice și centrale, iar vineri sudul, centrul și estul țării. Se vor semnala mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15 – 25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.
Totodată, în Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1.500 de metri, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.
Conform ANM, începând de vineri, 16 mai, vremea se va răci din nou, iar valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Maximele termice vor fi cuprinse, în general, între 10 și 19 grade, în timp ce minimele vor oscila între un grad și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.
Vremea se va răci și în București, începând de vineri. Dacă joi temperatura maximă se va situa în jurul valorii 24 de grade, iar cea minimă va fi de 9 – 11 grade, începând din dimineața zilei de vineri, valorile termice nu vor mai depăși 18 – 19 grade ziua și 10 grade noaptea, situându-se sub cele normale pentru a doua decadă a lunii mai.
Cerul va fi mai mult noros, iar din orele amiezii va ploua și se vor acumula cantități de apă moderate (10 – 20 l/mp). Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales ziua, când se vor atinge viteze de 40 – 50 km/h. Temperatura maximă va fi de .
De asemenea, pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 9:00 – 21:00, valorile termice vor continua să scadă, vremea devenind deosebit de rece pentru a doua jumătate a lunii în curs. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade. Cerul va fi noros și trecător va ploua slab.