Președintele Nicușor Dan i-a cerut sâmbătă premierului interimar Cătălin Predoiu, în vizita pe care a făcut-o în a 6-a zi de la inundațiile care au distrus Salina Praid, să trimită Corpul de control pentru a stabili vinovații, dacă nimeni nu își va asuma răspunderea pentru dezastru.
Nicușor Dan a spus că situația „se știa încă din anul 2007”.
Întâmplător, Predoiu a fost ministru încă de la începutul lui 2008, cu mici întreruperi în ultimii 18 ani: ministru al Justiției în Guvernul Tăriceanu (22 februarie-22 decembrie 2008), Guvernul Boc (22 decembrie 2008- 9 februarie 2012), Guvernul Orban (4 noiembrie 2019-23 decembrie 2020), Guvernul Cîțu (23 decembrie 20202-25 noiembrie 2021), Guvernul Ciucă (25 noiembrie 2021-12 iunie 2023) și ministru al Afacerilor Interne în Guvernul Ciolacu (12 iunie 2023-12 mai 2025), iar după demisia lui Marcel Ciolacu, a devenit prim-ministru interimar, păstrându-și funcția de ministru de Interne.
„Trebuie luate măsuri pe termen scurt și lung. Salrom și-a asumat 3 săptămâni pentru a face o conductă care să preia cursul de apă care permeabilizează solul. Cu pompe de mare putere, în anumite limite, se poate deversa apa.
Întrebarea la care va răspunde un studiu este dacă se poate salva întreaga salină sau doar partea superioară, unde se află și partea turistică. Va fi făcut un studiu relativ complicat cu termen de finalizare 3-4 luni.
Pentru aproximativ 130 de oameni care lucrau acolo şi nu mai au obiectul muncii vor fi forme de compensare.
Guvenul se va gândi la măsuri și pentrru cei care trăiesc din turism.
Am două mesaje: ne vom uita la cine este vinovat și nu îi lăsăm în urmă pe acești oameni, fie că au lucrat în mină, fie că au lucrat în turism; dacă nu-și va asuma nimeni, dar am speranțe că o va face, decizia este la premier. Corpul de control al premierului trebuie să lămurrească și să ia măsuri.
Informația pe care am aflat-o este că salina știa din 2007 de potențialele probleme. Atunci s-a făcut un studiu. Trebuie să avem niște localități care să fie responsabile”.








