Zeci de mascaţi şi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa participă, joi, la 11 percheziţii efectuate în mai multe locaţii din judeţul Ialomiţa.

Este percheziţionat inclusiv sediul primăriei din comuna Bărbuleşti. Mai mulţi funcţionari ai acestei primării sunt acuzaţi că au luat şpăgi pentru a acorda, în mod ilegal, ajutoare sociale.
40 de persoane sunt implicate în acest dosar şi urmează să fie duse la audieri.
Nu este prima dată când reprezentanţii Primăriei Bărbuleşti sunt implicaţi într-o asemenea poveste. În vara lui 2014, chiar edilul Vasile Liţă a fost prins în flagrant în timp ce lua şpagă.
Liţă a primit atunci 2.700 de euro şi 14.000 de lei pentru a oferi cu dedicaţie un contract de deratizare unei firme din Urziceni.
De altfel, Liţă are un trecut extrem de anevoios. A făcut închisoare înainte de Revoluţie, între 2001 şi 2006 a fost dat în urmărire generală pentru lovituri cauzatoare de moarte, iar în 2010, înainte de a deveni primar, a primit Neînceperea Urmăririi Penale într-un dosar în care era acuzat de tentativă de omor.
Comuna Bărbuleşti este considerată un adevărat “Vest Sălbatic” al României, respectiv una dintre cele mai periculoase zone din ţara noastră.