Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, se află în vizită în țara noastră pentru a participa, împreună cu premierul Nicolae Ciucă, la un forum economic.
Ciucă a primit-o pe Gavrilița marți dimineață, la Palatul Victoria.
Forumul „Moldova-România: Capital Bridges”, la care vor participa cei doi prim-miniștri, este destinat promovării piețelor de capital.
La acest important eveniment de business, organizat de Bursa de Valori București (BVB), se caută soluţii pentru politici noi de investiţii în contextul internaţional tensionat şi al statutului Republicii Moldova de ţară candidat la Uniunea Europeană.
Premierul moldovean va avea întâlniri şi cu reprezentanții companiilor membre ale Camerei de Comerț Americane din România.