Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

Alegeri parlamentare: Primele urne de vot s-au deschis vineri seara în străinătate / Peste 740.000 de români din diaspora sunt așteptați două zile la scrutin / În țară sunt peste 18 milioane de alegători / Se votează numai duminică, între orele 7.00 – 21.00 / CORONAVIRUS: Starea de alertă va fi prelungită până la mijlocul lui ianuarie 2021 / Arafat: „E clar că măsurile vor continua” /

Breaking News:
 

Prognoza meteo până pe 8 noiembrie: Vreme caldă, urmată de răcire accentuată

Vremea va rămâne caldă până la data de 31 octombrie, cu temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, însă din noiembrie va urma o răcire accentuată, iar precipitaţiile vor fi din ce în ce mai prezente, în zonele montane chiar sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
 
foto: Jean-Mihai Pîlșu
 
Vezi la finalul articolului graficele cu temperaturile din fiecare zi și noapte, în toate regiunile țării, potrivit prognozei pentru două săptămâni (26 octombrie – 8 noiembrie) publicate, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie.
 
Banat
 
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie, cu o medie a valorilor diurne de 17 – 20 de grade şi a celor nocturne de 6 – 9 grade.
 
Scăderea temperaturilor din intervalul 30 octombrie – 2 noiembrie va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12 – 14 grade şi minime de 3 – 6 grade, mediat regional.
 
Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală, posibil chiar rece spre finalul perioadei de referinţă.
 
Va ploua local în perioada 29 – 31 octombrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză.
 
Crişana
 
În primele zile ale intervalului,  media maximelor va fi de 17… 20 de grade, iar a minimelor, de 6…9 grade. Ulterior, în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, răcirea accentuată a vremii va determina un regim apropiat de cel climatologic specific: maxime de 12… 14 grade şi minime de 2… 6 grade, mediat regional.
 
Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală, posibil chiar rece spre finalul perioadei de referinţă.
 
Va ploua local în perioada 29 – 31 octombrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de referinţă.
 
Transilvania
 
Până în data de 30 octombrie, temperaturile se vor menţine mai ridicate decât cele specifice la sfârşit de octombrie, cu medii ale maximelor de 14 – 19 grade şi ale minimelor de 5 – 8 grade.
 
Va urma o răcire accentuată, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, determinând un regim termic apropiat de cel normal, respectiv 9 – 12 grade ziua şi între zero şi 5 grade noaptea, mediat regional.
 
Variaţii termice sunt estimate şi pentru a doua săptămână de prognoză, dar temperaturile vor fi în general în jurul celor climatologic specifice începutului de noiembrie.
 
Ploi locale se vor semnala în jurul datei de 30 octombrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în primele zile din cea de-a doua săptămână de prognoză.
 
Maramureş
 
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie, cu o medie a valorilor diurne de 18 – 20 de grade şi a celor nocturne de 7 – 9 grade.
 
Dar scăderea temperaturilor din intervalul 30 octombrie – 2 noiembrie va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12 – 13 grade şi minime de 3 – 5 grade, mediat regional.
 
Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori posibil peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme mai rece spre finalul perioadei de referinţă.
 
Ploile vor fi mai frecvente în perioada 29 – 31 octombrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la începutul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză.
 
Moldova
 
Până în data de 30 octombrie, temperaturile se vor menţine mult mai ridicate decât cele specifice la sfârşit de octombrie (medii ale maximelor de 14 – 19 grade şi ale minimelor de 7 – 11 grade).
 
Va urma o răcire accentuată, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, determinând un regim termic apropiat de cel normal, respectiv 10 – 13 grade ziua şi 3 – 5 grade noaptea, mediat regional.
 
Variaţii termice sunt estimate şi pentru a doua săptămână de prognoză, dar temperaturile vor fi în general în jurul celor climatologic specifice începutului de noiembrie.
 
Ploi mai frecvente vor fi în jurul datei de 30 octombrie, iar în celelalte zile din interval va ploua în general slab şi doar cu caracter local.
 
Dobrogea
 
Până în data de 30 octombrie, valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele obişnuite, cu maxime de 18 – 20 de grade şi minime de 10 – 14 grade, mediat regional.
 
Apoi, vremea se va răci accentuat, determinând un regim termic uşor sub cel normal, în medie cu 10 – 13 grade pe timpul zilei şi 4 – 6 grade noaptea.
 
A doua săptămână de prognoză va debuta cu o încălzire uşoară a vremii, iar estimările indică valori termice în general în jurul mediilor multianuale până la sfârşitul intervalului de referinţă.
 
Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la începutul intervalului şi în jurul datei de 29 octombrie.
 
Muntenia
 
Până în data de 30 octombrie, valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele obişnuite, cu maxime de 18 – 20 de grade şi minime de 10 – 14 grade, mediat regional.
 
După ace interval, vremea se va răci accentuat, determinând un regim termic uşor sub cel normal, în medie cu 10 – 13 grade ziua şi 4 – 6 grade noaptea.
 
A doua săptămână de prognoză va debuta cu o încălzire uşoară a vremii, iar estimările indică valori termice în general în jurul mediilor multianuale până la sfârşitul intervalului de referinţă. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la începutul intervalului şi în jurul datei de 29 octombrie.
 
Oltenia
 
O vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie va caracteriza prima parte a intervalului, astfel că media maximelor va fi de 18 – 20 de grade, iar a minimelor de 7 – 10 grade.
 
Ulterior, în intervalul 31 octombrie – 2 noiembrie, răcirea treptată a vremii va determina un regim în general apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 13 – 15 grade şi minime de 3 – 5 grade, mediat regional.
 
Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală spre finalul perioadei de referinţă.
 
Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă pe tot parcursul intervalului de referinţă.
 
La munte, intervalul va debuta cu vreme mai caldă decât ar fi normal, cu maxime în medie de 8 – 14 grade şi minime pozitive în cea mai mare parte a zonei montane.
 
Din 30 octombrie, însă, răcirea vremii va fi accentuată, astfel că temperaturile vor deveni apropiate sau chiar mai scăzute decât mediile multianuale, cu 2 – 6 grade ziua şi valori sub pragul de îngheţ noaptea.
 
Estimările pentru cea de-a doua săptămână indică un regim termic în jurul celui climatologic specific la începutul lunii noiembrie.
 
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată între 30 octombrie – 2 noiembrie, perioadă când la altitudini mari vor fi şi ninsori sau lapoviţă.
 
1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv