Agenția Națională pentru Coordonare și Politici în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) a prezentat, în ședința de joi a Guvernului interimar Bolojan, „Raportul național privind drogurile 2025”.
Potrivit unui comunicat al Executivului, documentul reflectă situația și indicatorii colectați pentru anul de referință 2024, în concordanță cu practica unitară de raportare aplicată de statele membre UE.
Publicăm integral comunicatul:
Analiza situației drogurilor în România evidențiază faptul că fenomenul continuă să se afle într-o dinamică accelerată, influențată de schimbări în modelele de consum, apariția substanțelor noi cu potențial psihoactiv, precum și de evoluțiile socio-economice și tehnologice recente.
În raport se arată că, în anul 2024, ANPCDDA a continuat implementarea proiectelor de prevenire a consumului de droguri, vizând informarea și conștientizarea populației generale asupra efectelor bio-psiho-sociale ale consumului de droguri, tutun, alcool și noi substanțe psihoactive.
Activitățile au inclus campanii în școli și licee, activități desfășurate în cadrul festivalurilor și evenimentelor culturale și sportive, dar și proiecte locale în colaborare cu Inspectoratele școlare, Jandarmeria și Poliția. Totodată, au fost realizate proiecte care au combinat informarea, educația, consilierea și implicarea comunității pentru a reduce riscurile asociate consumului de substanțe și a consolida factorii de protecție la nivel individual, familiar și comunitar.
În ceea ce privește persoanele care au beneficiat de tratament pentru dependența de droguri, numărul persoanelor consumatoare de droguri care au beneficiat de asistență integrală, în anul 2024, cunoaște o scădere, înregistrându-se 2260 de solicitări de asistență ca urmare a consumului de droguri, cu 33,1% mai puțin față de anul anterior.
La nivelul populației tinere, ratele de creștere ale consumului de droguri ilicite s-au temperat. Astfel, comparativ cu anul 2019, consumul recent și cel actual au scăzut marginal, cel de-a lungul vieții are o creștere de la 18,10% la 18,50%. Toate tipurile de consum ale femeilor tinere au crescut, spre deosebire de prevalențele consumului bărbaților tineri care au scăzut în anul 2024 comparativ cu anul 2019.
Referitor la situația drogurilor în sistemul penitenciar, în raport se arată că, în anul 2024, 3305 persoane private de libertate s-au autodeclarat consumatori de droguri la momentul intrării în penitenciar, reprezentând 13,4% din populația totală aflată în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).
În ceea ce privește piața drogurilor, capturile de canabis continuă să reprezinte cele mai multe capturi la nivel național, iar capturile de cocaină se mențin la un nivel similar cu cel înregistrat în anul anterior.
S-a constatat o scădere a disponibilității noilor substanțe psihoactive pe stradă sau prin unitățile comerciale, dar a crescut disponibilitatea în mediul online, precum și în mediul clandestin similar grupărilor de crimă organizată.
De asemenea, analiza datelor cu privire la infracționalitatea asociată consumului de droguri ne arată o creștere a cauzelor soluționate de către Direcția de Investigare a Infracționalitate de Criminalitate Organizată și Terorism.
Rezultatele raportului subliniază, totodată, limitele actuale ale sistemului de colectare și analiză a datelor, care afectează capacitatea de a formula politici bazate pe dovezi solide.
În raport se subliniază necesitatea armonizării metodologiile de colectare a datelor la nivel național, a digitalizării și interconectării bazele de date relevante, a creșterii frecvenței și acurateței raportărilor din domeniile sănătății, educației și aplicării legii, a consolidării capacităților analitice prin formarea specialiștilor și utilizarea instrumentelor moderne de analiză, precum și a integrării mai sistematice a datelor calitative și a cercetărilor sociologice în procesul de evaluare.








