UPDATE: Elicopterul a fost „tras pe dreapta” pe spațiul verde și va fi demontat, apoi evacuat din zonă, pe bucăți.
UPDATE: Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a anulat, printr-un ordin, survolul aerian la evenimentele care vor avea loc săptămâna viitoare – Ziua Aviaţiei şi ceremonia dedicată încheierii misiunii militarilor români în Afganistan.
Panică în traficul rutier din București: un elicopter al Armatei americane a aterizat forțat, joi, în rondul din sensul giratoriu de pe bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle -, unde a doborât doi stâlpi de iluminat.
Este vorba despre un elicopter Black Hawk, aflat în survol alături de alte cinci astfel de aparate, care efectuau zboruri de antrenament pentru Ziua Aviatorilor, din 21 iulie.
Aparatul de zbor, care avea 7 persoane la bord (poate purta până la 15), a pierdut brusc din altitudine și a aterizat forțat, chiar în sensul giratoriu.
Aeronava are rezervă de combustibil și poate zbura până la 2.200 de km.
În urma incidentului nu au existat victime. La fața locului se află mai multe echipaje de Poliție, ISU, Ambulanță. Însă doi stâlpi de electricitate au fost doborâți la pământ, o mașină a fost avariată, iar printre șoferii aflați – din fericire! – la semafor s-a creat multă panică.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat: „Este o anchetă în redulare, ca la care vor participa specialiși ai MApN și ai proprietarului, mai multe detalii vă vor da domniile lor”.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București va demara o anchetă.