De Ziua Independenţei Naţionale, preşedintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă au transmis, miercuri, mesaje.
România și-a proclamat independența în urmă cu 146 de ani, când a refuzat să fie considerată „provincie privilegiată a Imperiului”, cum o definea Constituţia otomană din decembrie 1876. La 29 aprilie/11 mai 1877, Adunarea Deputaţilor a dezbătut în şedinţă publică situaţia creată, adoptând o moţiune prin care s-a declarat starea de război cu Imperiul Otoman. La 30 aprilie/12 mai, Senatul a votat o moţiune asemănătoare.
La 9/21 mai 1877, a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, care a proclamat Independenţa de Stat a României. În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, a declarat: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”, potrivit volumului “Istoria României în date” (2003).
Independenţa României a fost proclamată în Parlament, însă a fost necesar ca ea să fie cucerită şi pe câmpul de luptă.
În 10 Mai 1881, România a fost proclamată Regat, iar din 1866, această dată a fost sărbătorită ca Zi Naţională a României, când prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (ales prin plebiscit ca Domnitor al României) depunea jurământul de credinţă, şi până la 30 decembrie 1947, momentul abdicării regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947).
Klaus Iohannis:
„Ziua Independenţei Naţionale cinsteşte curajul poporului român şi ambiţia elitelor vremii care, cu dăruire şi patriotism, dând dovadă de mare abilitate politică, au ştiut să fructifice contextul internaţional pentru a transforma în realitate un ideal. Declararea independenţei României a reprezentat un moment decisiv, temelia pe care ulterior s-au conturat evoluţiile politice, economice, culturale şi sociale care au marcat dezvoltarea naţiunii noastre. Proclamarea independenţei, în urmă cu 146 de ani, a fost gestul hotărâtor care a deschis calea către desăvârşirea unităţii naţionale, modernizarea statului român şi intrarea ţării noastre în procesul european de construire a naţiunilor. Societatea românească şi-a manifestat cu tărie dorinţa clară şi arzătoare de a obţine independenţa, contribuind prin toate mijloacele posibile la susţinerea acestui deziderat.
Rememorarea evenimentelor definitorii ale naţiunii române – Unirea de la 1859, Războiul de Independenţă, Marea Unire de la 1918 – reprezintă o reafirmare a legăturii indestructibile dintre trecut şi prezent şi un permanent îndemn de a face mereu alegerea corectă pentru parcursul României, care este fără echivoc pro-european.
Pentru modernitate şi dezvoltare, istoria ne-a arătat că nimic nu a fost obţinut uşor şi că a fost mereu nevoie de responsabilitate şi eroism. De Ziua Independenţei Naţionale sunt comemoraţi şi cinstiţi eroii care au făcut posibilă materializarea idealului de suveranitate statală.
Nu trebuie să uităm niciodată curajul şi sacrificiul celor cărora le datorăm existenţa ca naţiune independentă şi avem responsabilitatea să ne asigurăm că următorii noştri paşi vor fi inspiraţi de aceeaşi pasiune pentru libertate şi democraţie.
În contextul actual al conflictului militar de la graniţele noastre, onorarea actelor de curaj ale înaintaşilor care au condus la câştigarea independenţei României capătă valenţe profunde.
Este fundamental ca statele occidentale să rămână unite în faţa oricăror ameninţări şi să coopereze intens pentru a proteja drepturile şi libertăţile, precum şi valorile democratice.
Suntem martorii unui război ilegal şi nejustificat, în care o naţiune suverană este invadată şi atacată de o putere agresivă. Este fundamental ca statele occidentale să rămână unite în faţa oricăror ameninţări şi să coopereze intens pentru a proteja drepturile şi libertăţile, precum şi valorile democratice pe care le preţuim atât de mult. România, ca stat membru al familiei euro-atlantice, rămâne neclintită în angajamentul său faţă de democraţie, faţă de drepturile şi libertăţile omului. Le rămânem pe deplin recunoscători înaintaşilor noştri pentru această moştenire, pe care trebuie să o preţuim şi să o apărăm fiecare dintre noi.
La mulţi ani, România!”,
Nicolae Ciucă:
„Marcăm astăzi Ziua Independenţei Naţionale a României şi, totodată, Ziua Regalităţii, onorând, pe această cale, jertfele Armatei României, determinarea întregii societăţi româneşti pentru a înfăptui acest deziderat naţional, dar şi rolul major pe care l-a avut instituţia monarhică în cadrul procesului de edificare a statului român. În urmă cu 146 de ani, domnitorul Carol I a semnat Declaraţia de Independenţă ce fusese adoptată cu o zi înainte de către Parlamentul României care reprezenta atât împlinirea unui ideal, cât şi o condiţie absolut necesară pentru ca tânărul stat român să facă saltul spre modernitate. Câştigată pe câmpul de luptă de către soldaţii români care au arătat, prin vitejie şi jertfe, că România merită să se alăture naţiunilor libere ale lumii, independenţa de stat a deschis calea pentru societatea românească spre noi oportunităţi, spre noi idealuri de înfăptuit.
Modernizarea statului român, dezvoltarea economiei şi consolidarea instituţională au fost rezultate directe ale obţinerii independenţei, iar regalitatea a fost parte activă a acestor transformări.
Printr-o înaltă ţinută morală, prin implicare şi prin ataşamentul faţă de România şi de poporul său, regalitatea a lăsat o preţioasă moştenire şi a oferit un exemplu demn despre maniera în care, prin sacrificii şi devotament, se pot împlini marile deziderate ale unei naţiuni.
Avem datoria de a transmite mai departe această lecţie puternică a istoriei şi învăţămintele pe care ziua de 10 mai ni le oferă cu generozitate, aşa cum trebuie să insuflăm tinerei generaţii sentimente de profundă recunoştinţă şi de respect pentru eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. Totodată, este important să evocăm personalităţile remarcabile ale marilor oameni de stat din acele momente hotărâtoare pentru evoluţia ţării noastre.
În actualul context, marcat de agresiunea militară ilegitimă, ilegală şi nejustificată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care a favorizat recrudescenţa revizionismului istoric, extremismului şi discursului instigator la ură, avem nevoie, România are nevoie, mai mult ca oricând, să se inspire din faptele înaintaşilor, din curajul şi determinarea lor şi să apere, cu toată energia, pacea, democraţia şi libertatea.
România are nevoie acum, la fel ca atunci, de unitatea şi eforturile conjugate ale clasei politice, societăţii civile, mediului academic, de inspiraţia şi determinarea tuturor cetăţenilor săi pentru ca, din idealurile prezentului şi din raportarea consecventă la valorile şi principiile democratice care ne definesc, să construim un viitor mai bun.
La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”.