Autor: Focus Financiar

Reprezentanții permanenți au aprobat joi poziția Consiliului Uniunii Europene cu privire la o propunere a Comisiei de a reuni într-un singur program cele 14 instrumente financiare diferite disponibile în prezent pentru sprijinirea investițiilor în UE. Acest acord nu include aspectele bugetare și nici pe cele orizontale, acestea fiind discutate în prezent în cadrul negocierilor privind următorul cadru financiar multianual (CFM) al UE pentru perioada 2021-2027. Pentru președinție, poziția convenită astăzi va constitui baza pentru negocierile sale cu Parlamentul European, prevăzute să înceapă cât mai curând posibil. Consiliul își continuă eforturile constructive pentru amplasarea secretariatului Comitetului pentru investiții. “Europa are nevoie de…

Read More

UPDATE1: Isărescu a spus că are vești proaste în privința găsirii unei soluţii prin care s-ar putea ajunge la dobânzi mai mici în cadrul comisiei comune dintre BNR şi Ministerul Finanţelor Publice. “Vreţi să fim cu dobânzi mai mici în România, da? Şi noi vrem să fim, şi pentru asta trebuie să facem trei lucruri: venim cu inflaţia în jos, să o aducem la nivelul unu, da, dar nu o aducem noi apăsând pe un buton; reducem deficitele. Puteţi să reduceţi deficitul de la 2,5% la 1%, că sunteţi cu bugetul în faţă, da? Şi reducem şi deficitul extern. Păi pe…

Read More

Doar 1% dintre români ar apela la un consilier financiar pentru a-și înțelege mai bine bugetul personal, în timp ce jumătate dintre aceștia susțin că sunt unicii responsabili de veniturile și cheltuielile personale, arată rezultatele unui studiu realizat la comanda Banometru – un program gratuit de educație financiară. Bărbații se declară mai stăpâni pe gestionarea propriului buget de cheltuieli (55%) și apelează într-o mai mică măsură la părinți (13%), față de aproape ¼ dintre românce care declară că sunt ajutate de părinți. Ce facem dacă avem o problemă financiară Atunci când întâmpină dificultăți financiare, 65% dintre români spun că sunt…

Read More

Ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, a semnat miercuri, 6 februarie, Ordinul nr. 1073, prin care acordă în anul 2019 câte 346,66 lei/lună personalului din cadrul MFP, ca indemnizație de hrană. Indemnizația se plătește odată cu salariul de bază și se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară celei în care se face plata, potrivit ordinului, citat de Digi 24. Ordinul mai prevede că indemnizația de hrană nu se acordă persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică. În schimb, armata de director și funcționari de rang înalt din minister primește acești bani. Exemple de salarii nete în Ministerul de Finanțe Luna decembrie 2018:…

Read More

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) îi informează pe proprietarii autovehiculelor avariate de căderea accidentală a copacilor înghețați sau a blocurilor de gheață că pot apela la asigurarea lor CASCO pentru a fi despăgubiți de companiile de asigurări. “Numai în București, în ultimele trei zile, câteva sute de mașini au fost avariate de căderea crengilor copacilor înghețați, a copacilor în întregime sau a blocurilor de gheață. În aceste situații, polița CASCO își poate demonstra încă o dată utilitatea, acoperind cheltuielile cu daunele aferente”, au declarat reprezentanții UNSAR. În plus, asigurații care au ales și opțiunea…

Read More

ANAF a lansat în dezbatere publică mai multe proiecte de ordin care modifică unele declaraţii, formulare şi proceduri privind TVA sau raportări anuale ale unor organziaţii. Proiectul de modificare a şi completare a Ordinului preşedintelui ANAF nr.631/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare de înregistrare/ anulare a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată. Documentul asigură suportul formularistic pentru aplicarea unor prevederi legale modificate în Codul Fiscal, respectiv extinderea formularului de declaraţie (091) „Declaraţie de înregistrare în scopuri de TVA/Declaraţie de menţiuni a altor persoane care efectuează achiziţii intracomunitare sau pentru servicii, precum şi pentru agricultori care efectuează livrări…

Read More

Instabilitatea fiscală reprezintă cea mai mare provocare din anul 2019, afirmă oamenii de afaceri chestionați în cadrul KeysFin Business Focus 2019. Potrivit datelor barometrului, impredictibilitatea legislației fiscale va influența semnificativ apetitul investitorilor, atât români cât mai ales străini, pentru deschiderea unor noi afaceri. Cele peste 800 de modificări realizate anul trecut în legislația fiscală, culminând cu controversata ordonanță privind “lăcomia’’, emisă în decembrie, au influențat în mod semnificativ percepția investitorilor privind evoluția economică a României în 2019. Potrivit datelor celei de-a IX-a ediții a barometrului semestrial privind perspectivele economiei, 82% dintre oamenii de afaceri chestionați de KeysFin au trecut incertitudinea legată…

Read More

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind înfiinţarea unui nou fond de pensii facultativ, ce poate fi stabilit de angajator, dar numai dacă oferă schema tuturor salariaților. “Este o pensie facultativă, prin care se dă posibilitatea angajatorilor să decidă şi să stabilească o astfel de pensie pentru angajaţii lui. Angajatul doar dacă doreşte poate participa şi el la această schemă, este o pensie pe care angajatorul o poate crea, un beneficia pe care angajatorul îl poate crea pentru angajaţii lui”, a declarat sâmbătă, ministrul Muncii, Marius Budăi. El a precizat că ministerul va autoriza funcţionarea administratorilor şi…

Read More

Segmentele digitale vor fi cele mai dinamice componente ale pieței media și divertismentului din România în următorii 5 ani, conform raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2018-2022 (GEMO). Întreaga piață de media și divertisment din România ar putea înregistra un ritm mediu anual de creștere de 7,4%, ajungând la venituri totale de 3,7 miliarde de dolari în 2022. Din această sumă, aproximativ o jumătate o reprezintă cheltuielile pentru accesul la internet, care vor înregistra o rată medie de creștere anuală estimată de 11,6% la orizontul anului 2022, ajungând la peste 1,8 miliarde de dolari. Spre comparație, la nivelul Europei…

Read More

Deficitul bugetar a ajuns la 11,9 miliarde de lei după primele șapte luni ale anului (1,26% din PIB, față de 1,6% la finalul primului semestru), în condițiile în care cheltuielile au însumat 172,8 miliarde lei, cu 18% mai mari față de aceeași perioadă din anul precedent, iar veniturile, de 160,8 miliarde lei, au fost cu 13,9% mai mari, potrivit datelor publicate joi de Ministerul Finanțelor. (Vezi document la finalul articolului) Deficitul s-a diminuat pe fondul creșterii încasărilor din TVA și impozite, precum și a încasării dividendelor de la companiile cu capital de stat. Venituri Veniturile, în sumă de 160,8 miliarde lei, reprezentând 17,0% din PIB,…

Read More