Autor: Gabriel Andrei

CNAIR execută lucrări de frezare și asfaltare pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, între km 106+500 şi km 111+600 pe prima bandă, pe sensul de mers către Constanţa, astfel că mașinile sunt redirecționate pe banda a doua. De dimineață, pe autostrada A2, între kilometrii 160 şi 212 şi pe autostrada A4, a plouat torenţial. “Le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu prudenţă, să semnalizeze din timp şi să se asigure înainte de a schimba benzile de circulaţie”, se arată în comunicatul remis redacției.

Read More

Primăria Capitalei organizează sâmbătă și duminică în intervalul orar 10:00 – 20:00 și luni în intervalul 10:00 – 18:00, evenimentul „La pas pe Calea Victoriei”. Pe segmentul de la intrarea dinspre Piața Victoriei, până la intersecția cu strada George Enescu, Calea Victoriei va fi destinată exclusiv pietonilor. Întreg traseul va fi animat de spectacole și activități cu intrare gratuită: ateliere creative pentru copii, spectacole de teatru, studio foto mobil, face painting, statui vivante, animatori pe picioroange, mimi, personaje pentru copii, păpuși uriașe, portretiști, caricaturiști, dar și tonete cu produse hand made și preparate diverse. Pentru buna desfășurare a evenimentului se va…

Read More

Vola.ro a creat o linie de asistență disponibilă non-stop pe Vola.ro, destinată pasagerilor companiilor aeriene și situațiilor de urgență pe care aceștia le întâmpina pe aeroporturi. Vola Help își propune să acorde asistență în ceea ce privește drepturile pasagerilor tuturor companiilor aeriene, indiferent că au achiziționat biletul de avion prin Vola.ro sau nu. Pentru a beneficia de îndrumare, călătorii trebuie să scrie pe Vola.ro în secțiunea ”Chat cu un operator Call Center” și un reprezentant Vola.ro le va oferi un răspuns în cel mai scurt timp posibil. Asistența Vola Help este disponibilă non stop, pe pagina principală Vola.ro. Care sunt…

Read More

Numărul cazurilor de cancer la copii a crescut cu 13% în anii 2000 față de anii ’80, potrivit unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri, principala cauzei fiind “factori externi, cum ar fi infecțiile sau anumiți poluanți din mediu”. Pe de altă parte, statistica este datărată unei mai bune detectări a bolii. Între 2001 și 2010, incidența cancerului la copiii de sub 14 ani a fost de 140 de cazuri la 1 milion de copii pe an, potrivit acestui studiu internațional, coordonat de Centrul internațional de cercetare împotriva cancerului (CIRC), agenția specializată a OMS. Leucemia și limfoamele, cele mai frecvente…

Read More

În minivacanța de Paști, capacitatea de transport a CFR Călători va fi adaptată la evoluția și dinamica traficului de pasageri, astfel că trenurile către cele mai solicitate destinații: Brașov, Sibiu, Cluj Napoca, Constanța, Iași, Satu Mare, Timișoara etc. vor fi suplimentate cu peste 8.000 de locuri, față de zilele obișnuite. “Pentru a evita situațiile neplăcute generate de afluența mare de călători generată de călătoriile gratuite ale studenților, recomandăm tuturor pasagerilor planificarea din timp a călătoriei cu trenul”, informează compania. Biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipație: Online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele XsellKiosk din gări; de la automatele ZebraPay;…

Read More

Corpul nostru ne transmite zilnic semnale atunci când buna funcţionare a organismului nostru este în pericol, însă puţini dintre noi le dăm atenţie şi credem că sunt dureri normale. În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, fiecare semnal trimis de părţi ale corpului nostru sunt extrem de importante, şi nu transmit doar semnale ale neplăcerilor fizice, dar şi anumite stări sufleteşti negative sau sentimente referitoare la oameni sau situaţii. “De multe ori, stările noastre sufleteşti dezechilibrate pot provoca, în timp, boli psihosomatice. Adică energiile negative produc stări chimice în corp, pe care le vom resimţi la un moment…

Read More

Abandonat de Guvernul Ponta, un proiect major de infrastructură rutieră poate fi salvat de Guvernul Grindeanu! Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, reia proiectul de lărgire la 4 benzi a șoselei A1 – Titu – Bâldana – Târgovişte – Sinaia, proiect denumit Trans – Regio Chindia și abandonat de patru ani. “Obiectivul este unul important, identificat şi în Master Planul General de Transport, a anunțat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat vineri într-o vizită de lucru la Drumul Naţional 7 Băldana – Titu, pentru care sunt necesare lucrări de lărgire la 4 benzi. Licitația a fost lansată inițial în timpul Guvernului Boc, în…

Read More

Poliţiştii de la Transporturi au aplicat 62 de amenzi, au reținut un permis de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare în utma unui control la taximetriștii din zona a 5 aeroporturi din ţară și unul din Bucureşti. “Poliţiştii, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi şi a Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au făcut verificări pe 23 martie în zona Aeroporturilor Internaţionale “Henri Coandă” Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Bacău. Au fost vizate persoanele care practică ilegal activitatea de taximetrie şi cei care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor”,…

Read More

Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” Timişoara anunţă intrarea în vigoare a noului orar al zborurilor din programul de vară, începând de duminică, 26 martie, până în 28 octombrie. Modificările sunt legate de orele de zbor, de frecvenţe, dar vor fi introduse şi noi destinaţii accesibile direct de pe Aeroportul Timişoara. “În sezonul de vară sunt incluse zboruri suplimentare către destinaţiile cele mai solicitate de pasageri, precum şi o destinaţie internă nouă, Constanţa. Astfel, Timişoara va fi legată de toate regiunile istorice, Transilvania, Moldova, Muntenia şi Dobrogea.”, a declarat directorul general al Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu. Începând din luna iunie…

Read More

Vineri debutează campania “Alcoolul la volan este un … accident!”, menită să-i informeze şi să-i conştientizeze pe şoferi asupra riscurilor la care se expun, atât ei, cât şi ceilalţi participanţi la trafic, atunci când se urcă la volan în stare de ebrietate. În România, 5% dintre accidentele rutiere mortale sunt produse ca urmare a consumului de alcool, în contextul în care rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii înregistrează o rată de 8,7 decese într-un an la 100.000 de locuitori. În acest context este lansată campania “Alcoolul la volan este un … accident!”, organizată de Universitatea Tibiscus din Timişoara, Facultatea de Psihologie, în…

Read More