Autor: Ilie Radulescu

Vânzările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare noi din România vor încheia anul 2023 pe creștere, estimată la circa 7% comparativ 2022, însă producția auto locală va fi pe minus, singura scădere dintre cele cinci piețe (România, Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia) din Europa Centrală analizate de PwC în raportul Autofacts. În trimestrul al doilea, vânzările de autoturisme au crescut cu 13,8% față de același interval al anului trecut și cu 59,6% față de aprilie-iunie 2020, perioadă afectată de pandemie. Indicatorul Sentimentului Economic a rămas relativ stabil, dar pe de altă parte, Indicatorul de încredere industrială a avut o traiectorie…

Read More

Un român cu salariu mediu își alocă veniturile pe aproximativ 3 luni pentru a acoperi cheltuielile anuale ale unei autoturism de o valoare medie, potrivit reprezentanților MyCar Assistant, aplicația românească concepută ca un asistent digital auto complex. Astfel, pentru a utiliza un autoturism cu o valoare de aproximativ 10.000 de euro, costurile obligatorii anuale pe care românii trebuie să le achite includ RCA-ul (1500 lei), ITP-ul (100 lei), rovinieta (100 lei), impozit (100 lei), parcările în funcție de zonă (500 lei), schimbul anvelopelor de la un sezon la altul (200 lei), spălarea mașinii (250 lei), reviziile (800 lei) și combustibilul…

Read More

În primul semestru (S1) din 2023, mediul antreprenorial a fost mai orientat către noile mecanisme de restructurare, astfel că numărul companiilor care au apelat la concordat preventiv a crescut, iar al celor intrate în insolvență a rămas relativ constant, potrivit CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România. Concret, 30 de companii au apelat la concordat preventiv (dintre care opt sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion de euro), comparativ cu 12 astfel de cereri, în întregul an 2022. Totodată, 3.290 de companii au intrat în insolvență, în scădere cu 6,2%, dar numărul companiilor de impact…

Read More

Bonusurile de performanță, zilele libere suplimentare, asigurările de viață sau grădinița pentru copii sunt beneficiile extrasalariale pe care le cer cel mai frecvent managerii și specialiștii, potrivit Skilld, primul serviciu de recrutare rapidă prin inteligență artificială din țară, dezvoltat de eJobs România. Precizările transmise redacției: 70% dintre angajați primesc beneficii extrasalariale, tichetele de masă, asigurările medicale și bonusurile de performanță fiind cele mai oferite de angajatori. Atunci când își negociază pachetele salariale, managerii cer, însă, și alte beneficii, precum zile libere suplimentare, asigurare de viață sau grădiniță pentru copii. „Ca tendință generală, pentru manageri, în special pentru cei din zona…

Read More

Consiliul Judeţean (CJ) Ilfov a obținut o finanţare externă nerambursabilă pentru construirea a 15 staţii de încărcare a vehiculelor electrice şi plug-in hybrid în localitățile Bragadiru, Cornetu, Chiajna, Mogoşoaia, Snagov, Gruiu, Cernica, Tunari, Buftea şi Copăceni. Suma eligibilă aprobată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru acest proiect este de 2.850.000 de lei. Vicepreşedintele CJ Ilfov, Ştefan Rădulescu, a scris pe Facebook, luni, că fiecare staţie va avea câte două puncte de încărcare: unul va permite încărcarea în curent continuu, la o putere mai mare sau egală cu 50 kW, iar celălalt – în curent alternativ, la o putere mai…

Read More

FlixBus, compania care operează cea mai mare rețea de autocare interurbane din Europa, va lansa primele curse către Finlanda, începând cu 27 iulie, conectând toate țările continentale din Uniunea Europeană. Autocarele verzi vor opera ruta Varșovia (Polonia) – Vaasa (Finlanda), aceasta incluzând și o călătorie cu feribotul de la Tallinn la Helsinki. Prin intermediul noii linii, FlixBus va conecta nouă orașe din Finlanda cu Europa Centrală. În Finlanda, autocarele opresc în Vaasa, Närpiö, Pori, Rauma, Raisio, Turku, Salo, Espoo și Helsinki. Traseul spre Polonia continuă prin Estonia, Letonia și Lituania înainte de a ajunge în Varșovia. Cu o singură interconexiune,…

Read More

Cumpărarea produselor de folosință zilnică se mută în online: clienții eMAG au achiziționat cu 22% mai multe, în prima jumătate din acest an. Produsele pentru îngrijirea casei, produse cosmetice, jucării, haine și încălțăminte, cărți, cafea și ceai sunt în topul celor comandate frecvent, lunar. În medie, un client alocă lunar 259 de lei pentru o comandă online dedicată cumpărăturilor curente,iar 63% dintre comenzile de produse de uz curent sunt livrate la easybox. Când vine vorba despre metoda preferată de livrare, clienții au optat pentru flexibilitatea și predictibilitatea oferite de livrarea în proximitate, la easybox. În medie, 63% dintre cumpărăturile obișnuite…

Read More

CFR Marfă raportează, pentru primul semestru al anului 2023, rezultate pozitive în continuarea celor din 2022, respectiv 356 de milioane de lei cifră de afaceri, în creștere cu 36% față de aceeași perioada a anului trecut și un profit operațional de aproximativ 77 milioane de lei, potrivit bilanțului prezentat de operatorul național de transport feroviar de marfă. Pe de altă parte, valoarea totală a ajutorului de stat pe care CFR Marfă îl datorează statului român este de circa 2,6 miliarde de lei, din care 1 mld lei datorie către ANAF, respectiv 1,6 mld lei către Compania Națională CFR – gestionarul…

Read More

Aplicația „Amiabila” oferă o nouă facilitate. Utilizatorii ei pot vinde sau cumpăra un autovehicul prin intermediul platformei, iar contractul de vânzare-cumpărare auto poate fi deja generat automat de către ei, începând din data de 19 iulie, informează, joi, Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR). Procesul de realizare a unui contract de vânzare-cumpărare prin intermediul „Amiabila” durează câteva minute, este intuitiv şi simplu de parcurs. „Noua funcţionalitate vine în completarea celor adăugate recent, din care amintim notificările de expirare ale principalelor documente care însoţesc un autovehicul (ITP, RCA, permis, carte de identitate, rovinietă, asigurare CASCO). Toate aceste funcţionalităţi sunt puse…

Read More

Turismul românesc este pus în pericol prin măsuri fiscale restrictive, ignorând potențialul de dezvoltare economică, acuză reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT). Turismul reprezintă o investiție strategică, însă guvernanții au ignorat adeseori beneficiile și orientează taxarea excesivă către sector, reclamă ei. Iar eliminarea voucherelor de vacanță pentru sectorul bugetar ar încuraja reapariția turismului „la negru” și ar diminua numărul investițiilor Totodată, majorarea TVA la hoteluri și restaurante la 19% ar duce la o creștere cu minimum 10% a costurilor serviciilor turistice din România, dar mai ales la probleme sociale și la adâncirea deficitului bugetar. De asemenea,…

Read More