Autor: Ilie Radulescu

Transportatorii COTAR acuză schimbarea legislației pentru firmele de casă ale „unor interesati” județeni în domeniul transportului rutier de persoane. Precizările transmise redacției, miercuri: Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) solicită Guvernului revenirea, de urgență, asupra legii care a permis imixtiunea autorităților locale în gestionarea rutelor de transport interjudețean și intrajudețean. Deja există semnale din toată țara, în legătură cu eliminarea firmelor de transport care actualmente operează pe rutele câștigate prin licitație, pentru înlocuirea lor cu firme preferate de conducerea Consiliilor Județene. Schimbarea legislației în legătură cu rutele interjudețene și intrajudețene face posibilă favorizarea unor companii, prin intervenția autorităților…

Vezi mai mult

Transportatorii a două asociații – APTE 2002 și COTAR -au renunțat la protestele cu TIR-uri anunțate pentru miercuri în fața Guvernului. Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, i-a chemat marți seară la MFP și le-a promis modificarea legii privind impozitarea diurnelor. Precizările APTE 2002, după discuția cu ministrul Vîlceanu: „Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) a obținut promisiunea Ministrului Finanțelor privind corectarea abuzurilor ANAF față de transportatori, prin Parlament. În urma promisiunii, asociațiile patronale APTE 2002 și COTAR nu vor mai protesta miercuri în București. București, 28 septembrie 2021 Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 a încheiat în seara zilei…

Vezi mai mult

Înaintea ridicării restricțiilor în noiembrie pentru zborurile dinspre spațiul Schengen spre Statele Unite ale Americii, KLM Royal Dutch Airlines anunță creșterea numărului de frecvențe de zbor spre cele mai importante orașe din SUA. Astfel, începând cu 7 decembrie 2021 KLM va relua zborurile spre Las Vegas și Miami. Decizia vine ca urmare a intenției comunicate de autoritățile de la Washington de a permite accesul în SUA călătorilor vaccinați din UE și Marea Britanie. Guvernul olandez a decis, de asemenea, să retragă reglementările de carantină anunțate anterior pentru călătorii vaccinați din Statele Unite. Relaxarea restricțiilor pentru călătoriile spre și dinspre SUA…

Vezi mai mult

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat, luni, un ghid pentru asiguraţii companiei City Insurance aflate în prag de faliment. (Vezi document la finalul articolului) Ghidul cuprinde, în 24 de paginii, sfaturi şi informaţii utile pentru asiguraţi, explicând termeni cheie şi descriind procedurile ce trebuie parcurse de clienţii companiei. În document se arată cine este un creditor de asigurare în raport cu City Insurance, când să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), cui se adresează în caz de daună sau ce are de făcut pentru a recupera creanţa de asigurare. De asemenea, ghidul oferă şi câteva exemple de…

Vezi mai mult

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 39,36 miliarde de lei, după primele opt luni din acest an, reprezentând 3,35% din PIB, față de 33,97 miliarde de lei (2,89% din PIB) după şapte luni, potrivit Execuţiei bugetare publicate, luni, de Ministerul Finanţelor. În perioada similară a anului trecut, deficitul bugetului general consolidat s-a cifrat la 54,77 miliarde de lei lei (5,19% din PIB). „Această evoluţie pozitivă a fost determinată de: creşterea veniturilor bugetare cu 1,42 puncte procentuale din PIB (an/an), influenţată în principal de avansul încasărilor din TVA şi fonduri europene; reducerea cheltuielilor bugetare cu 0,42 puncte procentuale din PIB…

Vezi mai mult

CFR Călători implementează de miercuri, 15 septembrie, după ora 14:00, un proiect pilot prin care este facilitată, prin intermediul dispozitivelor mobile, verificarea/validarea și emiterea legitimațiilor de călătorie în trenurile de pe ruta București Nord – Aeroport „Henri Coandă și retur”. Personalul de tren va fi dotat cu dispozitive compuse din aparate mobile dotate cu NFC (pentru plata cu card contactless) și capabilități de scanare codurilor de bare / coduri QR, precum și imprimante termice pentru tipărirea biletelor. Soluția implementată cuprinde asigurarea transmisiei de date (între dispozitivele mobile si arhitectura centrală a sistemului), soluție MDM (de management și securizare a flotei de…

Vezi mai mult

Deficitul comercial a urcat la 12,864 miliarde de euro, în primele 7 luni ale anului, mai mare cu 2,858 miliarde de euro față de cel înregistrat în perioada similară din 2020, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, importurile CIF au crescut cu 25,4% față de anul trecut, însumând 55,375 miliarde de euro, în timp ce exporturile au avut o creștere de 24,5%, ajungând doar la 42,511 miliarde de euro. În luna iulie, importurile CIF au însumat 8,547 miliarde de euro (+24,3%), iar exporturile FOB 6,361 milioane euro (+14,6%), rezultând un deficit de 2,185 miliarde de euro, față…

Vezi mai mult

Connecting Europe Express, un tren special creat cu prilejul Anului european al căilor ferate 2021, va pleca din gara Lisabona, pe 2 septembrie. Garnitura de vagoane va opri în peste 100 de orăşele şi oraşe în cursul călătoriei sale de cinci săptămâni, înainte de a ajunge la Paris, pe 7 octombrie, informează Comisia Europeană. Plecând de la Lisabona şi încheindu-şi călătoria la Paris, trenul va face o oprire notabilă la Ljubljana, conectând preşedinţiile portugheză, slovenă şi franceză ale Consiliului UE. „Căile ferate au modelat bogata noastră istorie comună. Transportul feroviar reprezintă însă şi viitorul Europei, este soluţia noastră pentru atenuarea…

Vezi mai mult

Lucrările la secțiunea 5 Piteşti-Curtea de Argeş, de 30,35 km, a Autostrăzii Sibiu-Pitești au început, joi, așa cum prevede ordinului semnat, în 25 august, de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă. „Mobilizarea este una excelentă încă din prima zi: un utilaj de foraj, 9 buldozere, 2 încărcătoare, 3 autogredere, 4 cilindri compactori, 20 excavatoare, 19 basculante și 211 muncitori sunt chiar acum pe șantier. Cei 30 km de autostradă vor fi construiți de Astaldi din Italia, antreprenorul care execută lucrările și la Podul Brăila. Vor fi mobilizați peste 1.000 de drumari și peste 600 de utilaje”, a anunțat deputatul USR-PLUS…

Vezi mai mult

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) a aplicat amenzi în valoare de 1.750.950 de lei, în perioada 23-27 august, pe drumurile naționale, informează, luni, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI). În cadrul acțiunilor întreprinse în trafic, inspectorii ISCTR au verificat 399 de autovehicule, dintre care 210 efectuau transport bunuri divizibile/produse agricole/material lemnos, 177 – transport de mărfuri generale și 12 – transporturi agabaritice și alte mărfuri. Au fost întocmite 168 de procese verbale de constatare a contravențiilor, în valoare totală de 1.210.950 lei, și au fost imobilizate, până la intrarea în legalitate, 141 de autovehicule. Totodată, în cadrul…

Vezi mai mult