Autor: Mircea Popescu

Prin furnizorul de gaze pentru ELCEN, România vrea să intre pe piața din Grecia ​Operatorul de transport gaze din Grecia – DESFA – a fost scos la vânzare în proporție de 66%. Potrivit fondului care se ocupă cu vânzarea acțiunilor, printre cei interesați să pună pâna pe 66% din DESFA este și statul român prin intermediul Transgaz. Pentru această operațiune îndrăzneață, Transgaz a primit ordin de la statul român, prin intermediul ministrului Energiei, să se unească într-un consorțiu cu francezii de la GRTgas, adică ENGIE. Iată cine este interesat să cumpere 66% din DESFA și să devină proprietar peste compania…

Vezi mai mult

Când ești întrebat cum poți definii globalizarea, sensul ei și caracteristicile principale, ești într-o mare dificultate din cauza faptului că ai de acoperit multe „departamente”. Ei bine, am primit un mesaj uluitor prin puterea sa de exemplificare și prin răspunsul oferit la întrebarea “Care este definiția globalizării?” Vi-l ofer în dar, ușor dezvoltat. Definiția globalizării este cel mai bine exprimată prin povestea morții prințesei Diana. Și, iată uluitoarea definiție: Lady Di, o prințesă engleză cu un amant egiptean are un accident într-un tunel francez – “Pont de l’Alma” din Paris. Diana și Dodi Al Fayed erau într-o mașină germană -…

Vezi mai mult

“Am acceptat oferta naţionalei Turciei din raţiuni financiare şi profesionale. Calificarea la Cupa Mondială ar fi încununarea întregii cariere”, a declarat pentru jurnaliștii ruși Mircea “Il Luce” Lucescu, noul selecţioner al Turciei. “După ce contractul cu Federaţia Turcă de Fotbal se va încheia, mă voi retrage din fotbal. Turcia este ultima echipă pe care o voi antrena”, a mai spus Lucescu. “Il Luce”, antreneorul cu peste 30 de trofee în vitrină, a semnat un contract pe trei ani cu naţionala Turciei, unde va avea un salariu anual de 2,5 milioane de euro. Reamintim că Lucescu a antrenat “în lume” Corvinul Hunedoara,…

Vezi mai mult

Iată că și într-o țară, Coreea de Sud, în care conștiința socială și respectul față de om sunt la cote foarte mari, serviciile secrete încalcă constituția. Și noi ne mai mirăm de ce se întâmplă în România cu SRI, SIE sau “Doi și-un sfert”? În Coreea de Sud s-a descoperit NU o nouă tehnologie pentru mobile demnă de Mileniul III, ci faptul că serviciile secrete au “muncit” asiduu pentru a influența alegerile prezidențiale și legislative în favoarea conservatorilor. Și totul s-a petrecut prin intermediul unei campanii de manipulare a sud-coreenilor pe… internet, relatează AFP preluat de Agerpres. O anchetă internă a…

Vezi mai mult

Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, a dat publicității, zilele trecute, un mesaj uluitor, respectiv că 70% din băncile care activează pe piața din România nu plătesc impozit pe profit, deci practic prejudiciază bugetul cu cifre astronomice. O anchetă SECUNDA publicată sub titlul EXCLUSIV – DOCUMENT! Băncile care NU au profit! Tabelul Adevărului 2011 – 2015 din sistemul păstorit de “Papa” Isărescu de 27 de ani, (pe care o puteți reciti accesând titlul), a dezvăluit sumele uriașe ce ocolesc, practic, bugetul de stat și care ar fi putut către proiecte importante de infrastructură. Iar după două zile în care a stat la…

Vezi mai mult

Noul ministru al Finanțelor Ionuț Mișa vine cu câteva propuneri de modificare în bine a vieții financiare a unei firme. Ministrul Finanțelor este convins că Legea 177/2017, lege care aduce modificări importante Codului fiscal și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 0584 din 21 iulie 2017, clarifică unele măsuri. Iată în viziunea ministrului Mișa principalele trei măsuri beneficie pentru mediul de afaceri: Eliminarea din sfera contribuabililor plătitori de impozit pe profit a asociațiilor de proprietari care efectuează doar încasarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari; Abonamentele de sănătate suportate de angajator nu vor mai fi supuse impozitării…

Vezi mai mult

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga acuză că inventarul s-a făcut în lipsa ei și că a fost dată afară din DNA după ce a reclamat-o pe Kovesi! Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, afirmă că în urma controlului efectuat în fostul birou al procurorului Mihaiela Moraru Iorga, demisă recent, s-au găsit sume importante de bani, ceasuri și stilouri, unele dintre obiecte fiind ascunse în dosare. Kovesi a solicitat Inspecției Judiciare (IJ) să efectueze cercetări cu privire la activitatea procurorului Mihaiela Moraru-Iorga, mai multe situații fiind transmise IJ pentru a analiza incidența abaterilor disciplinare, transmite AGERPRES. Pe lângă faptul că șefa DNA Laura Codruța…

Vezi mai mult

După bulibășeala de joi, generată de controlul ANAF la redacția RISE Project exact când jurnaliștii se pregăteau să publice un Raport al temutului serviciu secret „Doi şi-un sfert” despre Tel Drum și Liviu Dragnea, șeful ANAF Bogdan Stan a avut vineri o întâlnire de câteva ore cu premierul Mihai Tudose. La discuție a participat și ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa. După discuția cu premierul Tudose, șeful Fiscului, Bogdan Stan, a susținut o jalnică și neprofesionistă conferință de presă, la sediul Ministerului de Finanțe. De ce jalnică și neprofesionistă? Pentru că Bogdan Stan, deși a atacat CINCI teme importante la ordinea zilei, a…

Vezi mai mult

Bogdan Stan, șeful ANAF, spune că atunci când a comandat controlul a avut “suspiciuni rezonabile” rezultate în urma unei „analize de risc”, că la RISE Project se comite o evaziune fiscală! O acuzație extrem de gravă, care trebuie dovedită de Stan; dacă nu, Stan să părăsească șefia ANAF! Joi după-amiază, în timp ce jurnaliștii lucrau la definitivarea/publicarea unei anchete pe site-ul RISE Project, redacția le-a fost vizitată în mod inopinat de doi inspectori de la Direcția Antifraudă din cadrul ANAF. Greu de crezut că a fost o coincidență, atât timp cât subiectul anchetei era un raport al DGPI – celebrul…

Vezi mai mult

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, vrea ca subvențiile să ajungă la fermieri in cel mai scurt timp posibil Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a dispus măsuri cu caracter excepțional la nivelul Trezoreriei București, pentru finalizarea întregii proceduri legale, pentru ca o ultimă tranșă de subvenții agricole să ajungă la fermierii români, respectiv subvențiile destinate susținerii producției vegetale. Totalul rambursărilor europene pentru agricultură se ridică astfel la 2,624 miliarde de euro, după această ultimă tranșă, aferentă lucrărilor de anul trecut, și consolidează poziția României de pe primul loc în clasamentul UE privind fondurile europene atrase și utilizate în agricultură. Specialiștii Trezoreriei București, cu atribuții…

Vezi mai mult