Autor: Mirela Egeea

Legătura dintre minte și corp este foarte strânsă, motiv pentru care nu trebuie să subestimăm impactul pe care emoțiile le pot avea asupra stării noastre de sănătate. Boala nu este aproape niciodată doar o perturbare de ordin biologic sau fizic, ea fiind cauzată sau întreţinută de starea mentală și cea emoțională, care pot declanșa sau agrava o boală fizică în orice moment. În opinia cunoscutului psiholog Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, funcția psihică este în strânsă legătură cu funcția organică, ceea ce înseamnă că ne exprimăm emoțiile prin procese și modificări fiziologice. Furia accelerează bătăile inimii și…

Vezi mai mult

Declarație interesantă cin partea fostului ministru al Justiției în guvernul Ponta, Robert Cazanciuc (PSD), în prezent președintele Comisiei juridice din Senat. Cazanciuc susține că Secția specială de anchetare a infracțiunilor din justiție a fost înființată, prin legea promulgată de președintele Klaus Iohannis anul trecut, după ce judecătorii CCR au declarat-o constituțională, iar Guvernul Dăncilă a emis rapid Ordonanța de urgență privind operaționalizarea ei, că judecătorii au cerut acest act normativ. Motivul: se temeau de procurori. „Secţia specială a pornit nu de la o propunere din Parlament a unui om politic, ci a pornit de la o realitate arătată de judecători,…

Vezi mai mult

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat marți seară, după ce a ieșit întărită de picarea moțiunii de cenzură depusă de PNL, care a obținut doar 200 de voturi din 233 necesare, că ia în calcul restructurarea Executivului, pentru a evita “blocajele” președintelui Klaus Iohannis – care a respins numirea lui Titus Corlățean în funcția de vicepremier. „Luăm în calcul şi restructurare, vom decide cu colegii pe ce variantă vom merge, astfel încât să nu mai avem aceste blocaje. Cred că rezultatul de la moţiunea de cenzură ne permite să avem o restructurare şi să luăm în calcul acest aspect”, a afirmat…

Vezi mai mult

Marcel Ciolacu, noul președinte al Camerei Deputaților – în locul lui Liviu Dragnea, care a intrat la pușcărie -, a declarat marți, după respingerea prin vot a moțiunii de cenzură, că poziția Vioricăi Dăncilă, a PSD și a ALDE s-a întărit acum, astfel că este nevoie de o remaniere guvernamentală sau chiar de o restructurare. “Vreţi o părere a mea, personală? Că, totuşi, remanierea o să o facă doamna prim-ministru. Eu consider că da. Chiar mai mult, eu consider că e nevoie de o responsabilitate şi nu mă puneţi să dau nume”, a spus el, întrebat depre remaniere.…

Vezi mai mult

Dorin Marian, fostul șef al Cancelariei Cabinetului Tăriceanu, a fost inculpat, marți, de procurorii DNA, pentru complicitate la luare de mită, în dosarul în care Tăriceanu a scăpat de urmărirea penală, după ce Senatul a respins avizul solicitat de procurori. De asemenea, a fost declanșată urmărirea penală față de Petru Berteanu, la data faptei administrator al unor societăți comerciale, pentru complicitate la luare de mită. Potrivit DNA, în cursul anului 2007, Berteanu și Marian Marius-Dorin au ajutat un înalt demnitar să pretindă, iar, în cursul anului 2008 să primească, în mai multe tranșe, foloase materiale de la reprezentanții unei companii…

Vezi mai mult

Premierul Viorica Dăncilă a refuzat, marți, după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului său a picat, să vorbească despre desființarea Secției speciale de anchetare a infracțiunilor din justiție, cerută încă din noiembrie 2018 de Comisia Europeană, pprin Raportul MCV, de Comisia de la Veneția și de GRECO. ”Nu vreau să intervin în justiție”, a spus Dăncilă. Ea a recunoscut că a avut o discuție cu noul ministru al Justiției, Ana Birchall, și că i-a spus că ”vreau ca nicio entitate, niciun ministru din guvern să nu facă referire sau să intervină în justiție, să nu mai aducă justiția în curtea Guvernului. “Suntem un Guvern…

Vezi mai mult

Cum era de așteptat, moțiunea de cenzură depusă de PNL și susținută de USR, PMP, ProRomânia și UDMR a picat la vot, marți, în Parlament, astfel că Guvernul Dăncilă rămâne în funcție. Au fost doar 202 voturi “pentru” și 7 abțineri. Din numărul total de 465 de parlamentari, au fost prezenți numai 350. Deputații și senatorii PSD și ALDE au stat în bănci în timpul votului. Votul a demonstrat că PSD și ALDE au încă majoritate în Parlament, cu susținerea Grupului Minorităților. Pentru adoptarea moțiunii era nevoie de 233 de voturi, dar în plen au fost prezenți numai 209 parlamentari. PNL, USR,…

Vezi mai mult

Adina Florea a obținut nota 9,86 la interviul de la CSM pentru funcția de șef al Secției Speciale de anchetare a infracțiunilor din justiție, ea urmând a fi numită în locul procurorului Gheorghe Stan, care este, începând de marți, judecător la CCR. La interviurile susținute marți la CSM, ceilalți canidați au primit note mai mici: 8,85 Sorin Iașinovschi și 3,25 Bogdan Pîrlog – acesta fiind chestionat prin videoconferință, deoarece se află în concediu -, potrivit CSM. Rezultatele sunt definitive, dar pot fi contestate în instanță. Adina Florea a fost audiată timp de peste o oră. Comisia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)…

Vezi mai mult

Gheorghe Stan, fostul șef al Secției speciale, minte că procurorul-șef interimar al DNA, Nistor Călin, a fost de acord cu retragerea apelurilor depuse de procurorii anticorupție împotriva achitării în primă instanță a lui Tudor Chiuariu și Sebastian Ghiță, în dosarele ce se judecă, pentru sentința definitivă, la Instanța supremă (completuri de 5 judecători la ÎCCJ). Gheorghe Stan, care începând de marți este judecător la CCR timp de 9 ani, impus la vot în Camera Deputaților de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea – acum aflat în pușcărie pentru 3 ani și 6 luni -, susține într-un interviu pentru Mediafax că retragerea…

Vezi mai mult

Darius Vâlcov (PSD), fost consilier până de curând al premierului Viorica Dăncilă și autorul programului de guvernare al PSD, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, marți, de procurorii DIICOT. Vâlcov este acuzat că a comis infracțiunea de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, după ce a publicat pe Facebook protocolul secret între Parchetul General și SRI. Potrivit procurorilor DIICOT, în 23 august 2018 fostul consilier al premierului Dăncilă a publicat pe pagina personală de Facebook o copie a unui document clasificat intitulat ’’Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă…

Vezi mai mult