Autor: Mirela Egeea

Legea privind retragerea permisului de conducere în cazul în care autoritatea emitentă a sesizat instanţa de judecată în vederea anulării acestuia pe motiv că a fost obţinut cu încălcarea normelor legale a fost promulgată, joi, de președintele Klaus Iohannis. Este vorba despre Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2009 pentru completarea art. 103 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Read More

Mihaela Triculescu, numită joi președinte al ANAF, are aproape 100 de procese pe rolul Tribunalului Dolj sau al Curţii de Apel Craiova, în care se judecă cu Fiscul doljean în calitate de șef al Cabinetului propriu Individual de Insolvență (CII), potrivit Adevărul. Astfel, pe rolul Tribunalului Dolj se află 23 de procese în care CII Triculescu Mihaela este parte, iar partea adversă este DGRFP Dolj, Finanţele Publice Locale sau Registrul Comerţului. De asemenea, pe rolul Curţii de Apel Craiova se află 5 procese, ultimul dintre ele fiind iniţiat în 13 decembrie 2018 de către DGRFP CRAIOVA – AJFP DOLJ împotriva ROBELIA…

Read More

Refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a-l revoca pe Procurorul General al României, Augustin Zegrean, și de a-i numi miniştri la Transporturi şi Dezvoltare pe Mircea Drăghici și Olguța Vasilescu nu a rămas netaxat de Partidul Social Democrat (PSR). Într-un comunicat transmis vineri, PSD îl acuză pe șeful statului de o “complicitate de natură penală” și că încearcă blocarea activităţii Guvernului. Redăm integral comunicatul: “Partidul Social Democrat condamnă public acţiunile repetate ale preşedintelui Iohannis prin care încearcă blocarea activităţii Guvernului, cu scopul vădit de a împiedica PSD să ducă la bun sfârşit angajamentele electorale asumate în programul de guvernare. Al doilea…

Read More

Cuantumul pensiilor militare de stat se indexează începând de anul acesta cu rata medie anuală a inflaţiei, respectiv 1,3%, a anunțat vineri ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş. Conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, modificată prin OUG nr. 14/2018: “Pensiile militare de stat aflate în plată la 31 decembrie a anului anterior se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la această dată şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică”.

Read More

Pensionările curg gârlă în Justiție, chiar din primele zile ale acestui an fiind eliberați din funcție 24 de judecători și procurori, după ce alți 19 magistrați au primit patalamaua pe 29 decembrie. Astfel, președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele de eliberare din funcție a 18 judecători: Ana Doriani, judecător la Curtea de Apel Alba Iulia; Păuniţa Banu, preşedintele Tribunalului Brăila; Sanda Trif, de la Curtea de Apel Alba Iulia; Alina Tudosie, de la Tribunalul Vâlcea; Dorina Mărăscu, de la Tribunalul Vâlcea; Ioana Sandu, de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti; Cristin Antonio Chiscop, de la Judecătoria Braşov; Mihaela Georgeta Dumitru,…

Read More

O nouă companie low-cost va opera zboruri de pe Aeroportul Internațional “Traian Vuia” Timișoara, anunță administrația aerogării. Este vorba despre Eurowings – o companie aeriană low-cost subsidiară companiei Lufthansa. Începând cu 3 iunie 2019, compania va opera zboruri spre și dinspre Stuttgart (Germania). ”Este o veste excelentă pentru acest început de an, este o primă destinație oferită de Eurowings din luna iunie. Ne dorim ca în timp, compania să deschidă și alte destinații cu zbor direct din Timișoara”, a declarat directorul aeroportului Timișoara, Daniel Idolu. Zborurile spre Stuttgart sunt programate de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri și…

Read More

Mai mulți parlamentari liberalii au mers vineri la Avocatul Poporului pentru a-i solicita să atace la Curtea Constituţională a României (CCR) recanta Ordonanţă de urgenţă (OUG) prin care au fost introduse mai multe biruri, printre care şi „taxa pe lăcomie” pentru bănci. Iată precizările PNL, într-un comunicat de presă: „Semnalăm că în speţă nu a existat o urgenţă motivată care să justifice adoptarea actului normativ, motiv pentru care apreciem că Ordonanţă este neconstituţională în ansamblul său, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor art. 115 (4) din Constituţie”, conform sursei citate. De asemenea, liberalii motivează că ordonanţa de urgenţă care instituie mai multe taxe,…

Read More

Trezorierul PSD Mircea Drăghici, refuzat de președintele Klaus Iohannis să fie numit ministru al Transporturilor, i-a transmis vineri acestuia un mesaj patetic pe Facebook. ”Păcat, domnule Președinte Iohannis! Am fi avut amândoi ocazia să intrăm în istorie! Dumneavoastră ați fi dat un semn de normalitate și ați fi arătat că doriți să colaborați, iar eu aș fi putut demonstra că sunt un bun partener în proiectele pentru țară. Din păcate, ați ales altceva! Ați ales să refuzați, fără nicio rațiune, fără nicio logică, fără să faceți o analiză! E păcat, domnule Președinte Iohannis, să veniți după atât timp să spuneți…

Read More

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat vineri în termeni duri PSD-ul pentru lipsa unui proiect de buget pe 2019, care ar fi trebuit să fie gata din 15 noiembrie 2018. Iohannis a reclamat că, în loc să se ocupe de această “problemă gravă”, “PSD se ocupă de schimbat şefi de la ANAF şi din alte poziţii”. “Am pus această întrebare în decembrie şi o mai pun o dată. Unde este proiectul de buget? PSD a guvernat în tot acest timp. PSD a avut toate condiţiile şi trebuia să vină, conform legii în vigoare, până pe 15 noiembrie,…

Read More

Încă din prima zi lucrătoare a acestui an, bucureștenii – în special persoanele în vârstă, care nu sunt familiarizate cu plata online – au dat năvală la ghișeele Direcțiilor de taxe și impozite locale, să-și achite dările pe anul care abia a început. Plata prin ghiseul.ro, plata electronică prin internet banking sau plata cu cardul sunt mijloacele moderne de plată puse la dispoziția contribuabililor de primării. Însă pentru cei care doresc să plătească direct la ghișeu, Primăria Sectorului 1 București a decis ca, până la jumătatea lunii ianuarie, casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 să aibă program prelungit.…

Read More