Autor: Mirela Egeea

În perioada 3 iulie – 5 august va avea loc la București cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă – B-Fit in the Street! intitulată „O poveste românească în Anul Centenarului”, având ea mai mare selecție de producții românești de până acum, dar la care vor participa peste 400 de artiști internaționali. Cele patru weekenduri vor cuprinde peste 40 de spectacole din 12 țări participante și zeci de reprezentații în zone-cheie din București. Artiști din Asia, America de Sud și Europa surprind publicul prin diversitatea limbajelor artistice, de la pantomimă la circ, dans, acrobație, muzică de stradă, teatru pe catalige și…

Read More

Parchetul General a constatat, în urma analizei modificărilor aduse Codului de procedură penală (Cpp) de către Parlament, că 33 de articole prezintă elemente de neconstituționalitate. ”Articolele de lege criticate se referă la aspecte esențiale ale procesului penal, respectiv: prezumția de nevinovăție; caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal; dreptul la apărare; drepturile persoanei vătămate; drepturile inculpatului; efectuarea unei anchete efective”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public. ”Principalele observații au în vedere încălcarea standardelor privind calitatea legilor referitoare la claritate, coerență și predictibilitate, nerespectarea exigențelor în materie de redactare legislativă consacrate de jurisprudența Curții Constituționale, afectarea principiilor securității juridice și…

Read More

Deputații și senatorii USR au intrat luni în grevă japoneză până când dublul condamnat penal Liviu Dragnea o să demisioneze de la șefia Camerei Deputaților. Iată precizările liderului USR, Dan Barna: “De astăzi, deputaţii şi senatorii USR sunt în grevă japoneză, purtăm pe braţe aceste banderole cu “Fără penali” pentru că aici este acum societatea. Miercuri avem moţiunea de cenzură. Astăzi vom distribui colegilor parlamentari PSD scrisoarea care a fost depusă vineri la liderul de grup, prin care le cerem să îi retragă sprijinul parlamentar domnului Liviu Dragnea pentru că situaţia în care se află domnul Dragnea încalcă însăşi Codul de…

Read More

Liviu Dragnea se teme să nu îl trădeze vreun parlamentar PSD la votul moțiunii de cenzură a PNL, USR și PMP, astfel că a ordonat ca aceștia să părăsească sala de plen miercuri, înaintea votului. „Nu sunt tensiuni în Coaliția de Guvernare. Am discutat despre moțiune. Am și votat procedura pe care o vom urma. O să fim prezenți cât va fi necesar să se asigure cvorumul, dar nu vom vota. (PNL -n.r.) Să-și asigure numărul de voturi, dacă tot au inițiat moțiunea”, a spus Dragnea.

Read More

Condamnatul penal Liviu Dragnea renunță la modificarea pein ordonanță de urgență a Codului penal, dar nu și la suspendarea președintelui Klaus Iohannis, pe care îl vede că împiedică intrarea în vigoare a Legilor Justiției și a codurilor. “Nu este exclusă suspendarea președintelui”, a declarat Dragnea, după ședința Biroului permanent. Liderul PSD a motivat că “preşedintele a întârziat nepermis de mult” luarea unei decizii privind revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. El a calificat atitudinea șefului statului drept “o bătaie de joc”. “Jocul cu „hai să mai citim” este o bătaie de joc la adresa Curții Constituționale”, a declarat șeful PSD. Întrebat cum…

Read More

Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, din cadrul Teatrului Național „I.L. Caragiale”, organizează un concurs de dramaturgie pentru piesa neterminată a lui Mihail Sebastian, INSULA. Iată precizările TNB: Cei interesați trebuie să propună o continuare a celor două acte scrise de autor. Premiul pentru textul (finalul piesei) câștigător este în valoare de 2.000 Euro. De asemenea, el va deveni parte dintr-un spectacol montat în stagiunea 2018 – 2019, pe una dintre scenele Teatrului Național din București. Înregistrarea textelor se face în sistem de “motto” figurând pe prima pagină a fiecărui text, acelaşi motto fiind înscris şi pe un plic…

Read More

“SRI condamnă ferm încercările de denigrare a instituției”. Directorul SRI, Eduard Hellvig, îi răspunde luni condamnatului penal Liviu Dragnea, după ce acesta l-a acuzat pentru prima dată în mod direct: ” Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Kovesi, nici Pahonțu, nici Ponta, nici alții. Obiectivele mele sunt: Statul paralel să fie zdrobit, și va fi zdrobit”. Iată reacția lui Hellvig, într-un comunicat rtrasmis luni: “În urma ultimelor evenimente și declarații publice, Consiliul Director al Serviciului Român de Informații face următoarele precizări: Este regretabil faptul că se încearcă atragerea Serviciului Român de Informații într-o…

Read More

O delegaţie a experților europeni efectuează în perioada 25 – 27 iunie o evaluare la Bucureşti în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiției, astfel că ministrul Tudorel Toader este ocupat în aceste zile fierbinți în care liderul PSD, dublul condamnat penal Liviu Dragnea, trage sforile ca să modifice Codul penal prin ordonanță de urgență. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că discuţiile cu încep luni şi că este pregătit un raport cu progresele pe care le-a înregistrat ţara noastră. “Avem 12 recomandări, fiecare recomandare are câteva obiective şi dânşii vin ca să (…) prezentăm stadiul de realizare a…

Read More

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat luni, pentru 4 iulie, dezbaterea și luarea unei decizii pe sesizarea depusă de PNL şi USR pe Legea manualului şcolar. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de 27 senatori aparţinând grupului parlamentar al PNL şi al USR, în care se critică instituirea unui monopol pe piaţă și faptul că legea nu are rigoare normativă, că instituie un paralelism legislativ între Legea manualului unic şi Legea educaţiei naţionale. “Sunt o mulţime de prevederi contradictorii şi asta va stârni foarte multă confuzie şi interpretări diferite şi eronate ale textului de lege. Pe de altă parte, în Legea manualului…

Read More

UDMR nu susţine modificarea Codului penal nici prin ordonanţă de urgenţă, nici prin asumarea Guvernului, considerând că proiecte legislative de o asemenea importanță trebuie să treacă prin Parlament, a declarat luni Cseke Attila, liderul senatorilor UDMR. “Nu avem deocamdată semnale nici oficiale, nici informale cu privire la posibilitatea de a se emite ordonanţe de urgenţă pe această temă. Ca principiu, pot să vă spun că UDMR nu a susţinut şi nu a fost de acord cu modificarea într-un domeniul de genul acesta, dar nici în alte domenii prin ordonanţă de urgenţă şi aşa a fost şi când Guvernul tehnocrat a…

Read More