Autor: Mirela Egeea

Începând cu 1 ianuarie 2018, cardiacii și diabeticii vor obţine mai greu permisul de conducere şi reînnoirea lui, potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății, ce transpune o directivă europeană din anul 2016. „O directivă europeană din 2016 a hotărât la toate statele membre U.E. să includă mai multe restricţii cu privire la bolile din cauza cărora este pusă în pericol atât viaţa conducătorului, cât şi cea a celorlalţi prticipanţi la trafic, iar aici vorbim despre afecţiunile cardiovasculare sau la diabet zaharat. De exemplu, pentru reînoirea carnetului, conducătur are nevoie de recomandarea medicului specialist curant. Aceste modificări au fost puse în dezbatere…

Vezi mai mult

Cei mai importanți oameni în stat, președintele Klaus Iohannis, cel al Senatului – Călin Popescu Tăriceanu și al Camerei Deputaților – Liviu Dragnea, precum și premierul Mihai Tudose, petrec anul acesta revelionul în țară. Scandalurile care s-au ținut lanț pe tema Justiției nu le mai permit luxul de a pleca în străinătate, așa cum procedau în anii trecuți – cel puțin primii trei. Preşedintele Klaus Iohannis îşi va petrece Revelionul în Sibiu, el fiind aşteptat la miezul nopţii în Piaţa Mare. Premierul Mihai Tudose a ales să sărbătorească noaptea dintre ani la Brăila. ”În familie”, a spus Tudose, întrebat unde…

Vezi mai mult

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică, pe Facebook, că 2017 a fost un an al încercărilor, în care societatea şi-a demonstrat ataşamentul faţă de valorile democraţiei, afirmând că în faţa noilor provocări „lecţiile trecutului” ne dau încredere că împreună putem construi o Românie mai bună. „Dragi români ne mai despart doar câteva ore de 2018, când vom păşi împreună în anul Centenar. Este momentul bilanţului pentru fiecare dintre noi, o bună ocazie de a reflecta la realizările noastre şi la ceea ce ne propunem”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, pe Facebook. Klaus Iohannis a declarat că 2017 a fost un…

Vezi mai mult

Într-o scrisoare adresată autorităților române prin intermediul avocaţilor săi Ioana Focșa şi Tiberiu Bărbăcioru, fugarul Radu Mazăre transmite că a cerut azil politic în Madagascar și va reveni doar atunci când va exista o justiţie reală. Precizăm că Mazăre a părăsit țara de Crăciun, după ce a fost condamnat în vară, de o judecătoare de la Curtea de Apel București, la 4 ani de închisoare cu suspendare, pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri pe faleza Constanța și Mamaia. Judecătoarea se numește Cornelia Corina Gheorghișan și nu i-a impus prin sentință lui Mazăre interdicția de…

Vezi mai mult

“Avizul Guvernului va fi negativ pentru proiectul de lege privind Statutul Casei Regale”! Premierul Mihai Tudose nu vrea să le lase membrilor Familiei Regale Palatul Elisabeta, ocupat de ei în perioada cât fostul rege Mihai s-a aflat în viață, el precizând vineri că avizul Guvernului pe proiectul de lege depus de Tăriceanu în Parlament privind Statutul Casei Regale va fi unul negativ. “Tot respectul pentru regele Mihai, pentru ce a reprezentat în istorie, pentru ce a fost până la moarte. El a fost şef de stat. De aici până la a da drepturi urmaşilor unui şef de stat… Iertaţi-mă, dar mai…

Vezi mai mult

Ministerul Educației Naționale a aprobat criteriile de selecție a liceelor care pot deveni Centre de Excelență în Tehnologia Informației (CETI) în cadrul proiectului „Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina Tehnologia Informației”. Proiectul are ca obiectiv asigurarea condițiilor optime de pregătire și dezvoltare a elevilor din clasele IX – XIII capabili de performanțe înalte (profil matematică – informatică), prin înființarea și operaționalizarea a 60 de Centre de Excelență în Tehnologia Informației. Prin intermediul acestui proiect derulat de Ministerul Educației Naționale cu sprijinul Guvernului Japoniei, fiecare centru va beneficia de un laborator IT dotat cu 26 calculatoare performante și o tablă…

Vezi mai mult

Patinoarul amenajat de Primăria Sectorului 3 București în Parcul Alexandru Ioan Cuza (zona Bisericii maramureşene de pe str. Liviu Rebreanu), cu ocazia sărbătorilor de iarnă, funcționează zilnic pe toată perioada sezonului rece, în intervalul 10.00-21.30. Accesul pe patinoar este gratuit, iar persoanele care nu dețin patine au posibilitatea să le închirieze la un tarif de 10 lei/oră, atât pentru adulți cât și pentru copii.

Vezi mai mult

Ministerul Educației și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei au lansat, vineri, o primă etapă a procesului de consultare publică privind planurile-cadru pentru învățământul liceal, filiera teoretică, prin prezentarea a trei variante. Variantele supuse consultării au fost construite pornind de la competențele ce urmează a fi dobândite de elevi la finalul claselor a X-a și a XII-a, așa cum sunt definite de profilul absolventului. Ele urmăresc “eliminarea unor incoerențe/dezechilibre existente în actualele planuri-cadru și dezvoltarea unor oferte educaționale care să corespundă așteptărilor elevilor ce au optat pentru un anumit profil/specializare”, precizează reprezentanții ministerului. Principiul de bază a fost acela de a asigura un trunchi comun…

Vezi mai mult

Duminică, 31 decembrie, circulația rutieră va fi restrictionata în zona Pieței George Enescu din București, pentru desfășurarea Hit Revelion 2018. Astfel, mașinile nu vor putea circula duminică, de la ora 17:00, până luni, 1 ianuarie, la ora 5.00: pe str. Franklin, intre Calea Victoriei si str. Nicolae Golescu, in perioada 27.12.2017, orele 9:00 – 02.01.2018, orele 09:00; pe Calea Victoriei, intre Piata Victoriei si str. I. Campineanu, pe str. Stirbei Voda, intre str. Luterana si Calea Victoriei, str. George Enescu, str. Episcopiei, str. C-tin Esarcu, str. Dem I. Dobrescu, str. C. A. Rosetti in perioada 31.12.2017, ora 17:00 si 01.01.2018, orele 05:00. Restricțiile…

Vezi mai mult