Autor: Mirela Egeea

Posesorii de mașini electrice din vestul țării au acum posibilitatea să le încarce și la Aeroportul Timișoara, unde Enel a deschis joi o stație rapidă, prima de acest fel dintr-un aeroport din România. Stația de încărcare oferă posibilitatea de a alimenta 3 vehicule electrice simultan. În funcție de vehicul, stația poate încărca 80% din baterie într-un interval mediu de 30 de minute folosind alimentarea prin curent continuu, iar pentru cele două linii de curent alternativ durata medie este de 3-4 ore. Până în vara anului viitor, utilizatorii de vehicule electrice vor putea încărca vehicule în mod gratuit. Grupul Enel are în portofoliu…

Vezi mai mult

Sute de case au fost afectate de valurile de noroi generate de ploile torenţiale, la periferia oraşului Atena, bilanţul preliminar fiind de cel puţin 15 morţi, astfel că Ministerul român al Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie. Pe insula Symi a fost declarată stare de urgenţă, infrastructura zonei fiind afectată.” Infrastuctura insulei a fost grav afectată, imobilele au fost inundate, iar insula a rămas fără electricitate. De asemenea, starea de urgenţă a fost declarată în data de 15 noiembeie 2017 şi în localităţile Mandra, Magoula şi Nea Peramos din regiunea Attica, din cauza ploilor torenţiale care au provocat inundaţii.…

Vezi mai mult

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Teatrul “Ion Creangă” din București organizează în perioada noiembrie 2017 – iunie 2019 un amplu program cultural pentru copii. Prevăzut să se desfășoare în mai multe școli din Capitală, programul include o serie de activități care abordează teme și noțiuni istorice într-o manieră interactivă și antrenantă: Spectacolul de teatru „România dodoloață”, ateliere teoretice și practice, dar și concerte de muzică militară și demonstrații de tip drill-team, susținute de Ministerului Apărării Naționale. Manifestările se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani și se derulează în regim gratuit. Primele activități (pilot) au avut loc în luna octombrie a.c. la Școala…

Vezi mai mult

România a cheltuit anul trecut 3,675 miliarde de lei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, reprezentând 0,48% din produsul intern brut (PIB), din care 0,27% pentru sectorul privat și 0,21% pentru sectorul public, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, la sfârșitul anului trecut, își desfășurau activitatea în cercetare-dezvoltare un număr de 44.386 salariați, din care 20.350 erau femei (45,8% din total). După nivelul de pregătire profesională, din numărul salariaților care lucrau în activitatea de cercetare-dezvoltare la sfârșitul anului trecut, 37.643 aveau studii superioare (84,8% din total), iar 6.743 aveau alt nivel de pregătire, exclusiv superioară (15,2%). În plus,…

Vezi mai mult

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică metodologia de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar, ce va fi realizată de 3 experți: un cadru didactic din învățământul superior, unul din preuniversitar și un specialist extern în domeniul pedagogie/ psihologie/ psihopedagogie. Iată ce prevede metodologia: Un proiect de manual școlar va fi considerat admis atunci când întrunește minimum 85 de puncte din 100 de puncte posibile. Ofertanții nemulțumiți de rezultatul evaluării au dreptul de a depune contestație în termen de 48 de ore de la primirea comunicării. CNEE va organiza în termen de 15 zile lucrătoare, sesiune de reevaluare a…

Vezi mai mult

Europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiției în Guvernul Tăriceanu, cere ca “Dragnea-Tăriceanu-Toader-Iordache&comp să plătească pentru raportul MCV devastator, care îi face praf pentru schimbarea legilor Justiției și încercarea de subordonare politică a Justiției”. “Este cel mai dur mesaj al Comisiei Europene din rapoartele MCV, avertizând că există ‘riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise’. Acesta este un mare pas înapoi cauzat de PSD&ALDE, care trebuie să plătească. Niciodată nu s-a pus problema redeschiderii unor chestiuni închise. Mesajul dur pentru pașii înapoi făcuți de politicieni pentru a scăpa de dosare penale este subliniat…

Vezi mai mult

“Este o grațiere mascată”! acuză FSANP. Peste 1.200 de condamnați, beneficiari ai recursului compensatoriu, au fost eliberați în prima lună de la punerea în aplicare a legii, anunță Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, care îl acuză de dezinformare pe ministrul Justiției, Tudorel Toader. “După ce seful penitenciarelor recunoastea ca sunt extrem de multe erori la punerea in libertate pe baza Legii recursului compensatoriu, ministrul Justitiei dezinformeaza Parlamentul afirmand ca, in prima luna aplicare, au fost pusi in libertate in plus un numar de 650 de detinuti, avansand cifra de 25.093 detinuti ramasi in penitenciare. In realitate – conform site-ului…

Vezi mai mult

Pe 1 decembrie, Teatrul LUNI de la Green Hours împlinește 20 de ani și propune publicului, între 28 noiembrie și 3 decembrie, șase zile cu spectacole noi sau vechi și reinventate, cu artiști din generații diferite ale teatrului românesc contemporan. Programul aniversar va debuta în 28 noiembrie cu spectacolul muzical PIAZZOLLA 21 GRAME, după texte de Jorge Luis Borges, Laura Esquivel și Alain de Botton. Produs de Centrul de Teatru Educațional Replika și coordonat de Mihaela Rădescu și Radu Apostol, spectacolul, acompaniat live de Trio Elite, este dedicat memoriei muzicianului de scenă Dorina Crișan Rusu. STĂ SĂ PLOUĂ, spectacolul scris…

Vezi mai mult

HipTrip Travel Film Festival, ajuns la a 4-a ediţie, va aduce în perioada 23-26 noiembrie, la Cinema Union şi Cinemateca Eforie din Bucureşti, 15 filme din toate colţurile lumii, în premieră în România. Pornind de la ideea că orice film este o călătorie, cele mai memorabile călătorii le experimentăm la HipTrip, festivalul dedicat cinefililor cărora le stă bine cu drumul. Anul acesta, HipTrip Travel Film Festival aduce la București 5 documentare în premieră națională și o aventură românească pe Litoral. Călătorii cinemaului / The Cinema Travellers(India, 2016, r: Shirley Abraham și Amit Madheshiya), filmul numit de The Hollywood Reporter “bijuteria ascunsă…

Vezi mai mult

Prima ediție a Bucharest Gaming Week aduce în perioada 12 – 17 decembrie cei mai importanți dezvoltatori de jocuri din România și din lume: pasionații de esports și gamerii dedicați. Va fi o săptămână plină de evenimente dedicate industriei de gaming din România, expoziții care evidențiază creativitatea artiștilor români și conferințe educative. Evenimentul central se va desfășura la Romexpo în zilele 16 – 17 decembrie cand vor avea loc finalele Electronic Sports League (ESL) Southeast Europe Championship pentru popularele jocuriCounter Strike: Global Offensive, League of Legends și Hearthstone și Finala Sezonului 3 al Turneului Național de League of Legends, o ocazie unică de afirmare pentru jucătorii profesioniști din România. Pe lângă turneele dedicate profesioniștilor, Bucharest…

Vezi mai mult