Autor: Mirela Egeea

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a propus miercuri, la prezentarea în Comisia specială parlamentară condusă de Florin Iordache – autorul OUG 13 – a proiectului de modificare a legilor Justiției, ca Inspecția Judiciară să devină o instituție autonomă, care să nu fie nici în subordinea CSM – cum propunea inițial -, nici a Ministerului Justiției. Fără a preciza cine a numi membrii viitoarei IS, Tudorel Toader susține că în termen de 6 luni ar trebui adoptată o lege specială pentru noua instituție. “În proiectul de lege veți observa următoarea reglementare: prevederile din lege cu privire la Inspecția Judiciară rămân absolut nemodificate, niciun…

Vezi mai mult

Academicianul Eugen Simion prezintă duminică, de la ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, conferința cu tema “Marin Sorescu, primul nostru scriitor postmodern”. Evenimentul este găzduit în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. „Marin Sorescu este, fără îndoială, un mare poet. Faptul acesta se știe, chiar și cei mai sceptici dintre criticii români încep să înțeleagă acest fapt. Ce se înțelege mai puțin este că tot el, Marin Sorescu, folosind inteligent și inspirat fina lui ironie demitizantă, a introdus prin «La lilieci» postmodernismul în literatură română” – Eugen SIMION În încheierea conferinței, scriitorul va fi omagiat și printr-o…

Vezi mai mult

Regia Autonomă de Transport București (RATB) reînvie vremurile de altădată, oferindu-le bucureștenilor Parada tramvaielor de epocă, eveniment social-cultural organizat cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului. Astfel, în perioada 26-29 octombrie, trei tramvaie de epocă vor circula pe traseul Depou Victoriei, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Șos. Ștefan cel Mare, Obor, Calea Moșilor, Piața Sfântul Gheorghe și retur, în intervalul orar 11.00 – 13.00. Vehiculele care participă la paradă sunt tramvaie de epocă, modificate în cadrul Uzinei de Reparații a RATB. Convoiul va fi condus de tramvaiul tip V056, fabricat în anul 1956 prin modernizarea tramvaiului Doyle-Thompson. Caracteristicile tehnice acestuia sunt:…

Vezi mai mult

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, a declarat miercuri, în cadrul “Banking Compliance Summit”, organizat de Institutul Bancar Român (IBR), că reprezentanții băncilor trebuie să vorbească pe înțelesul oamenilor despre cât este de important sistemul bancar – vital pentru o economie de piață. Așa cum ne-a obișnuit, Isărescu a dat câteva exemple inedite pentru a-și proba spusele: “Voltaire a chemat odată copiii și aceștia l-au rugat să spună o poveste cu bandiți. Voltaire a început așa: ‘A fost odată un bancher’. Pare să fie o glumă sinistră pentru bancheri ,dar așa sunt. Băncile trebuie să fie înțelese corect de către societate…

Vezi mai mult

Asociația Culturală GRADUSART organizează în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Arta Povestirii „SUNTEM POVEȘTI”. Eveniment internațional, festivalul își propune să aducă în atenția publicului importanța și beneficiile artei povestirii, reafirmând valori clasice ale umanității, precum și repere esențiale ale comuniunii dintre oameni. Pentru ediția din acest an, organizatorii au ales ca temă prietenia, dată fiind valoarea pe care aceasta o reprezintă pentru relațiile interumane și pentru binele universal. „Prietenia constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viața”, spunea Mircea Eliade. Dincolo de efectul pozitiv pe care îl are…

Vezi mai mult

Stăm liniștiți: ministrul Sănătății, Florian Bodog, și vicepremierul fără portofoliu Marcel Ciolacu s-au vaccinat primii! Prima cantitate de ser antigripal a fost livrată în țară, astfel că vaccinarea poate începe, a anunțat miercuri Florian Bodog, ministrul Sănătății, care s-a vaccinat. Este vorba despre 20.000 de doze din totalul de 1 milion de doze care urmează să ajungă la Direcțiile de sănătate publică. Imunizarea este întârziată, deoarece vaccinarea ar trebui să înceapă la 1 noiembrie, iar până ajung toate dozele la medicii de familie va trece cel puțin o lună. “Vreau să vă anunț că de ieri prima cantitate de vaccin gripal…

Vezi mai mult

Curtea Constituțională a României (CCR ) va dezbate în 15 noiembrie sesizarea PNL referitoare la hotărârea Parlamentului care a modificat modul de funcționare a Comisiei de control asupra activității SRI astfel încât persoanele citate trebuie să se prezinte obligatoriu la audieri. Este vorba despre Hotărârea 85/2017 privind organizarea și funcționarea Comisiei comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a afirmat marți, la Parlament, că această hotărâre modifică statutul consfințit de Constituție pentru organismele Parlamentului. Astfel, a obliga o persoană să se prezinte la Comisia SRI încalcă Legea fundamentală. “În primul rând, o comisie permanentă a Parlamentului…

Vezi mai mult

Rapper-ul Eminem a câștigat procesul cu Partidul Național din Noua Zeelandă, care trebuie să-i plătească 350.000 de euro compensații financiare pentru utilizarea fără drepturi de autor, în campania din 2014, a cântecului ”Lose Yourself'”. Piesă emblematică de pe coloana sonoră a filmului ”8 Mile” (2002), ”Lose Yourself” a fost clasată, de către revista Rolling Stone, printre 500 cele mai tari hituri din toate timpurile și a fost recompensată cu două premii Grammy și cu un Oscar. Înalta Curte din Noua Zeelandă a anunțat miercuri, la cinci luni după audierile care s-au desfășurat timp de două săptămâni, că formațiunea politică a…

Vezi mai mult

Sportul va deveni probă obligatorie la examenul de Bacalaureat, însă elevii nu vor primi note – cum s-a întâmplat până în anul 2010, ci calificative. Un proiect în acest sens a fost lansat în dezbatere publică. În 2010, sportul a fost eliminat din rândul probelor la Bacalureat în urma numeroaselor scandaluri legate de cumpărarea notelor la această disciplină. Jumătate din elevii care susțineau examenul de maturitate alegeau să dea BAC-ul la sport. Acum, 9 din 10 elevi preferă să stea în fața calculatorului în loc să facă mișcare. În timp ce aproape 80% dintre școlile din România nu au săli de…

Vezi mai mult
Mariano Rajoy

Catalonia va trece de vineri sub conducerea directă a Madridului, după tentativa de separatism pe care instanțele spaniole au declarat-o neconstituțională, spunând că este în contradicție cu legea fundamentală din 1978. Premierul Mariano Rajoy a declarat miercuri, în Parlament, că una dintre prioritățile guvernului spaniol este restabilirea ‘normalității și legalității’ în regiunea Catalonia. El a adăugat că prin exercitarea conducerii directe, guvernul de la Madrid vrea să evite noi pagube materiale pentru această regiune bogată din nord-estul Spaniei din cauza încercărilor sale de a obține independența.

Vezi mai mult