Autor: Mirela Egeea

Prim-ministrul Mihai Tudose refuză să își țină salariul pe card, pentru ca banca să nu beneficieze de comision la fiecare retragere, el considerând că ”nu-l merită”. ”Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi ani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită”, a spus șeful Executivului, marți seară, la Realitatea TV. ”Personal, eu am avut nişte experienţe cu băncile. Am avut un cont în bancă cu o sumă minoră, 500 de dolari, şi după doi ani m-a sunat banca să-mi spună nu doar că nu mai am am banii, ci…

Vezi mai mult

Ministerul Educației Naționale (MEN) a organizat, marți, o ședinţă a Comisiei de Dialog Social în cadrul căreia au fost dezbătute o serie de proiecte de acte normative propuse spre aprobare în perioada următoare. UPDATE: MEN nu oferă însă detalii despre două propuneri importante: cea privind corectarea online a tuturor lucrărilor de la examenele naționale – evaluări, bacalaurea, titularizare, definitivare, concursuri pentru ocuparea posturilor de directori de școli, grădinițe și liecee – și cea privind susținerea în luna februarie a porbelor orale ale examenului de bacalaurea. Pe ordinea de zi au fost incluse drafturile ordinelor de ministru prin care se aprobă calendarul și metodologiile examenelor…

Vezi mai mult

Ambasada SUA îşi manifestă îngrijorarea cu privire la propunerile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revizuire a sistemului judiciar. Într-un comunicat dat publicităţii, reprezentanţii Statelor Unite precizează că ambasada îndemnă toţi actorii executivi, legislativi şi judiciari din România să colaboreze. Totul pentru a continua lupta împotriva corupţiei, dar şi pentru a asigura credibilitatea instituţiilor sale. Iată comunicatul integral: „Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite ale Americii si Romania se bazeaza pe angajamentul fata de valorile democratice, buna guvernare si consolidarea statului de drept intrucat acestea sunt fundamentul pentru cresterea securitatii si prosperitatii noastre comune. Instaurarea ferma a statului de drept are nevoie…

Vezi mai mult

“În unanimitate, procurorii nu au agreat propunerea de a se constitui o Direcție specială pentru ancheta magistraților”! Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat marți, după Adunarea generală a procurorilor, că aceștia nu sunt de acord cu propunerile ministrului Toader de modificare a legilor Justiție, deoarece acestea afectează independența Justiției. “Ca o concluzie a dezbaterilor care au avut loc în adunările generale ale procurorilor și a dezbaterilor care au avut loc în Consiliul procurorilor generali, putem spune că avem un mesaj coerent, în sensul că procurorii nu și-au însușit propunerile de lege care au fost prezentate de Ministerul Justiției. Nu și le-au însușit, pentru…

Vezi mai mult

Daniel Horodniceanu, procurorul-șef al DIICOT, vrea să vadă proiectul de modificare a legilor Justiției înainte de a se pronunța asupra propunerilor ministrului Tudorel Toader. Iată declarațiile sale făcute marți, după ce procurorul general Augustin Lazăr a anunțat că procurorii nu și-au însușit propunerile ministrului Toader, deoarece acestea afectează independența Justiției: “Nu putem discuta astăzi despre admiterea sau respingerea propunerilor până nu vom vedea cu siguranță ceea ce domnul ministru, care și-a câștigat respectul sistemului judiciar, va considera că trebuie să trimită CSM, conform termenelor legale. În termen de 30 de zile, Consiliul va da sau nu avizul pe respectivele legi. Cred…

Vezi mai mult

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, vrea ca lucrările de la toate examenele naţionale – evaluări, bacalaureat, definitivat, titularizare, concurs pentru ocuparea posturilor de directori – să fie scanate și corectate online, astfel încât cadrele didactice să poată face acest lucru şi de acasă. Lucrările ar urma să fie criptate cu ajutorul STS. Decizia a fost anunţată în cadrul întâlnirii Comisiei de Dialog Social, la Ministerul Educaţiei. Până în acest moment, niciun reprezentant ai Ministerului Educaţiei nu a făcut nicio declaraţie pe acest subiect, urmând să fie transmis un comunicat de presă în acest sens. Însă Federaţia Asociaţiilor de Părinţi nu este de…

Vezi mai mult

La Romexpo-București va avea loc între 26 – 29 septembrie prima expoziție din sud-estul Europei dedicată display-urilor digitale și tehnologiilor interactive: DIGITAL SIGNAGE. În cadrul expoziției, ce se va desfășura în Pavilionul Central, vor participa lideri din domeniul digital signage, dar și multe companii importante de pe piața locală, devenind cadrul perfect de interacțiune pentru mediul de afaceri sud-est european. Participanții vor avea acces la o gamă largă de echipamente, sisteme de afișaj digital, aplicații, touchscreen-uri, display-uri large format, display-uri interactive, ecrane LED, sisteme de prindere și expunere, precum și o multime de gadgeturi conexe prezentate de LG Electronics Romania, Philips, Epson,…

Vezi mai mult

În incinta Muzeului Național Cotroceni din București se va deschide, în perioada 8-10 septembrie, primul muzeu culinar de tip pop-up care prezintă istoria preparatelor regionale din țară. Muzeul Cămărilor Românești va fi deschis de Lidl, iar vizitatorii vor putea să deguste preparatele culinare. În martie 2017, Căutătorii de Cămări – Chef Florin Dumitrescu și Andrei Aradits – au pornit la drum cu misiunea declarată de a găsi în cămările românilor preparate originale, cu gust unic, bunătăți cu care ei se mândresc și pe care nimeni nu le mai gătește la fel ca ei. Această incursiune în gastronomia autohtonă tradițională a inspirat…

Vezi mai mult

Înspectorii Registului Auto Român (RAR) au descoperit că 48% dintre cele 35.468 de mașini verificate în trafic în primele 6 luni ale acestui an în toată țara aveau defecțiuni tehnice. Totodată, aproape 5 procente (1.758) dintre vehiculele verificate tehnicprezentau pericol iminent de accidente. Mașinile aveau defecțiuni grave la sistemele de frânare și direcție, la punți și fuzete. Din punct de vedere al siguranței rutiere însă, procentajul de respingere al vehiculelor neconforme a fost 37.21%. În urma testărilor realizate, la 9% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat neconformități legate de poluare. Totodată, 2,78% au fost neconforme din punct de vedere…

Vezi mai mult

Nu a precizat însâ când va fi reuniunea! Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat marţi dimineață că va merge la întâlnirea cu ministrul Justiţiei şi membrii Comisiei de anchetă, argumentând că “noi suntem deschişi la o astfel de discuţie care ar putea să aibă loc şi vom găsi fără îndoială soluţia legală”, fără a preciza însă data. Afirmația vine după ce președinta Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Oana-Consuela Florea, a anunţat luni că va avea, la iniţiativa procurorului general, o întâlnire cu ministrul Justiţiei şi cu Augustin Lazăr, pe tema dosarului clasat privind scrutinul pentru prezidențialele de acum…

Vezi mai mult