Un tren InterRegio de pe pe ruta Bucureşti-Timişoara a avut o oră întârziere luni dimineața, la Drobeta Turnu-Severin, din cauza unui incendiu izbucnit duminică noaptea la o locomotivă care făcea manevre în gară Luni, călătorii care veneau de la București au fost nevoiți să aștepte 60 de minute în Gara Turnu Severin, spre marea lor nemulțumire. Locomotiva incendiată aparținea unui trenu de persoane care venise duminică seară de la Craiova și urma să se întoarcă luni. După debarcarea călătorilor, garnitura a făcut manevrele de garare pe o linie necirculată când a luat foc. Incendiul s-a produs chiar sub o pasarelă, astfel că intervenția pompierilor a…
Autor: Mirela Egeea
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu este audiată, luni, de magistrații Curții de Apel bucurești (CAB), în dosarul în care Mihail Vlasov este judecat pentru mituirea unui parlamentar în scopul inițierii proiectului de lege prin care Registrul Comerţului să treacă în subordinea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), al cărei președinte a fost Vlasov până la arestarea într-un prim dosar (martie 2014). Alina Gorghiu este unul dintre deputații care au semnat inițiativa legislativă, alături de fostul premier Victor Ponta, în calitate de deputat, și de membri ai UDMR. Așa cum și procurorii DNA au audiat-o pe Gorghiu, magistrații CAB au încercat acum să afle cât mai…
Un turist accidentat, sâmbătă, în zona Văiuga din munții Făgăraș, a murit în ciuda eforturilor salvamontiștilor care l-au resuscitat și au chemat în ajutor și un echipaj SMURD, sosit la Bâlea Lac cu un elicopter de la București. “Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, echipajul SMURD a constatat decesul bărbatului în vârstă de aproximativ 50 de ani”, a transmis ISU Sibiu. Bărbatul accidentat a căzut de la înălțime. El făcea parte dintr-un grup mai mare de turiști aflați în zonă. Imaginile de la Cabana Bâlea pot fi urmărite LIVE, după ce Axis a implementat un proiect în acest sens la finele lunii…
Direcția de taxe și impozite a Sectorului 6 București a încasat, de la începutul anului, 34.344.505 de lei de la contribuabilii cu restanțe din 30 septembrie 2015, după ce Consiliul local a redus la 50% majorările de întârziere. Astfel, pentru a stimula achitarea voluntară de către contribuabili a plăților restante, în scopul prevenirii acumulării de noi datorii la bugetul local, a adoptată HCL nr. 158/17.12.2015 iar demersul a dat roade: încasările la bugetul local au crescut cu aproximativ 38,3% faţă de anul precedent. Facilitatea fiscală se acordă conform procedurii stabilite prin H.C.L. Sector 6 nr. 158/2015 şi se aplică până la 30 iunie 2016. Anularea…
După o zi și jumătate de amânare a pronunțării sentinței, Tribunalul Sibiu a decis în sfârșit, sâmbătă seara, arestarea preventivă a omului de afaceri Ilie Carabulea, a fiului său, Oprea Carabulea, și a 3 inculpați din cei 5 reținuți de DIICOT Sibiu în dosarul Carpatica Asig. Astfel, au dost trimiși după gratii și Angela Toncescu, Liviu Stoicescu și Gheorghe Nasarău. Maria Coșa și Georgeta Crideanu au scăpat cu arest la domiciliu; cel mai probabil au colaborat cu anchetatorii. Toți cei 7 inculpați sunt acuzați de constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul cauzat este de aproximativ…
Monica Macovei consideră că judecătorii CCR trebuie să acorde o perioadă de valabilitate pentru interceptările deja efecutate în dosarele în lucru, astfel încât acestea să nu fie aruncate în aer, și dă ca exemplu dosarul Microsoft, dosarele lui Mădălin Voicu şi Păun, dosarele Elenei Udrea sau Alina Bica, ori cele cu preşedinţii de consilii judeţene. Iată întreaga postare a fostului ministru al Justiției de pe pagina sa de Facebook: “Cred că judecătorii CCR sunt înțelepți și vor da o perioadă de circa un an de zile pentru procurarea și punerea în funcțiune a aparaturii de supraveghere tehnică și o perioadă în care să fie…
La aproape un an de la darea lui în urmărire internațională și de la arestarea în Emiratele Arabe Unite la solicitarea autorităţilor române, Florian Walter, proprietarul companiei Romprest, a fost extrădat pentru a fi cercetat în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat. Florian Walter a fost adus sâmbătă seară la București, sub escorta Poliției Române. ”La această oră (22.00 – n.r.), W. Florian se afla în custodia Poliției Române. Acesta a fost depistat în Emiratele Arabe Unite, iar în această seara a fost adus în România. La data de 5 martie a.c.,…
Bursa de Valori București (BVB) a recuperat în februarie o parte din scăderile din ianuarie mai rapid decât majoritatea piețelor din regiune (vezi document la finalul articolului). Raportul Lunar de Piata Reglementata pentru luna Februarie 2016 arată că principalul indice al BVB – BET – a crescut cu 1,92%. BET Total Return (BET-TR) a încheiat luna cu un avans identic cu al indicelui BET. Indicele BET-TR reflecta evolutia celor mai lichide zece actiuni listate la BVB, cuprinse in indicele BET, precum si dividendele distribuite actionarilor de aceste companii. Valoarea tranzactiilor cu actiuni a coborat la 528,7 milioane lei (117,9 milioane euro)…
Polițiștii rutieri și de la transporturi au depistat 136 de infracțiuni, dintre care 87 în flagrant delict, în cadrul a 313 acțiuni de control în trenuri și nave de călători și a 187 de filtre rutiere. Acțiunile au vizat exclusiv transportul de persoane și mărfuri. În total au fost verificate 4.036 de autovehicule, dar și în trenurile și navele de călători, în acțiuni punctuale în județele limitrofe cu statele non-UE, respectiv Satu-Mare, Maramureș, Suceava, Tulcea, Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș. Au fost aplicate 3.496 de amenzi în valoare de 844.671 de lei. Dintre sancțiuni, 2.775 au fost date pentru încălcarea…
Uniunea Europeană a decis prelungirea cu un an a sancţiunilor impuse fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici și a celor 15 foști oficiali ucraineni, potrivit Jurnalului oficial al UE. Astfel, sancțiunile impuse în 14 martie 2014 vor fi menținute 3 ani, până în 6 martie 2017. Sunt supuși acestei măsuri fostul premier Nikolai Azarov, dar și cei doi fii ai lui Ianukovici, astfel că numărul total al persoanelor aflate în vizorul UE este de 18.











