Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% şi în perioada 1-15 octombrie, a informat Ministerul Finanțelor, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea 162/2026.
„Măsura continuă intervenţia aplicată în perioada anterioară şi reflectă menţinerea presiunilor pe piaţa carburanţilor. Mecanismul este calibrat în funcţie de evoluţia cotaţiilor internaţionale şi a preţurilor de la pompă, cu scopul de a limita efectele acestora asupra populaţiei şi economiei”, precizează instituţia într-un comunicat.
Reducerea de 25% reprezintă o diminuare cu 701,07 lei/1.000 litri, respectiv 829,69 lei/tonă.
Astfel, în intervalul 1-15 octombrie 2026, nivelul efectiv al accizei pentru motorina standard comercializată pe piaţa internă va rămâne de 2.103,22 lei/1.000 litri, respectiv 2.489,05 lei/tonă.
Analiza aferentă primei jumătăţi a lunii octombrie indică o variaţie procentuală a cotaţiilor Platts pentru motorină (VPM) de +63,70%, în timp ce variaţia procentuală a preţului mediu la pompă al motorinei standard (VM) este de +35,01%.
În baza acestor indicatori şi a mecanismului prevăzut de lege, reducerea accizei se menţine la nivelul de 25% pentru perioada 1-15 octombrie 2026.
„Intervenţia urmăreşte limitarea efectului de propagare în lanţ al costurilor cu carburanţii, în special în transport şi logistică, cu impact asupra costurilor din economie şi asupra preţurilor bunurilor de consum. Mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 funcţionează dinamic, prin reevaluarea indicatorilor de piaţă la fiecare două săptămâni”, se arată în comunicat.
Ministerul Finanţelor va continua să monitorizeze evoluţia cotaţiilor internaţionale şi a preţurilor la pompă.








