Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis, vineri, că instituțiile și autoritățile publice cu datorii fiscale neachitate până la 31 august 2025 trebuie să își plătească aceste obligații.
Restanțele acestora au ajuns la 583 milioane lei.
Pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor instituțiilor și autorităților publice care înregistrează restanțe.
ANAF a subliniat, printr-un comunicat de presă, că neachitarea datoriilor restante va duce la luarea măsurilor legale pentru recuperarea sumelor.








