Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

ASF a centralizat propunerile transportatorilor de modificare a legislaţiei RCA

Negocierile transportatorilor cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu s-au încheiat. După ce i-a chemat la discuţii pe toţi liderii patronatelor în acelaşi timp, conducerea ASF s-a întâlnit cu fiecare în parte şi, la final, a întocmit un tabel cu propuneri de modificare a legislaţiei RCA.

asf, autoritatea de supraveghere financiara

“Aceste propuneri vizeaza, in principal, o rezolutie cu celeritate pentru scaderea preturilor politelor RCA si definirea unor masuri de reglementare pe termen scurt, mediu si lung”, au stabilit părţile.

Iată propunerile de reglementare pentru discuţii:

1. Relaxarea condiţiilor/barierelor administrative la intrarea pe piata RCA, in scopul atragerii mai multor asiguratori pe segmentul RCA, inclusiv a unor asiguratori din afara Romaniei (ce ar putea desfasura activitate in baza libertatii dea presta servicii pe intreg teritoriul UE), insotita de o analiza a impactului asupra protectiei consumatorului;

2.Intrarea Exim Asig pe piata asigurarilor de tip RCA.

Motivare: Creşterea competiţiei pe piaţa RCA.

2. 1. Posibilitatea incheierii RCA si pentru perioade mai mici (1-3 luni) sau

  1. Plata in rate lunare/trimestriale a asigurarii RCA (pentru protejarea celor cu venituri mici)
  2. Acordarea posibilitatii suspendarii politei RCA pe perioada in care vehiculul nu este utilizat (ex. prin scoaterea din circulatie cu caracter temporar a autovehiculului, etc)

Motivare: Flexibilizarea modului de achizitionare a politelor RCA.

3. 1. Cresterea disciplinei prin implicarea mai activa a politei – sanctionarea pe scara larga in trafic a soferilor care conduc masini fara RCA

2. Guvernul sa dispuna CNADNR furnizarea de informatii privind masinile din trafic.

Motivare: Cresterea gradului de cuprindere in asigurare.

4. Emiterea politelor RCA in functie de istoricul soferului (individualizarea cu acuratete mai mare a riscurilor) – Politia/DRPCIV trebuie sa acorde acces la informatii privind istoricul si comportamentul in trafic al soferilor

5. Modificarea intregului sistem de despagubire RCA – introducerea decontarii directe – posibilitatea ca o dauna sa fie platita de catre asiguratorul partii pagubite, urmand ca societatea respectiva sa isi recupereze contravaloarea despagubirii de la asiguratorul partii vinovate.

Motivare: Cresterea calitatii serviciilor si responsabilizarea clientului in alegerea asiguratorului RCA.

6. 1. Eliminarea obligativitatii ca asiguratorii sa foloseasca acelasi tarif indiferent de canalul de distributie (posibilitatea ca asiguratorii sa oferteze direct la preturi mai reduse, ca urmare a diminuarii costurilor de intermediere);

2. separarea brokerilor de asiguratori – comisionul brokerilor sa fie incasat separat de la clienti, respectiv de la persoanele pe care le reprezinta in realatia cu asiguratorul – suma platita de clienti urmand a avea 2 componente: prima RCA platita catre asigurator + comision de intermediere incasat separat de catre brokeri

Motivare: Diminuarea cheltuielilor de intermediere a politelor RCA.

7. Diminuarea unor componente din costul politelor RCA prin:

1. limitarea abuzurilor unor service-uri auto care practica tarife exagerate, in virtutea libertatii clientului de a alege unitatea reparatoare (se are in vedere o limitare a costurilor la nivelul unitatilor reparatoare ale reprezentantelor auto);

2. identificarea unor posibile cai de limitare a practicii judiciare neunitare in materia despagubirilor morale

Motivare: in ultimii ani s-a observat o explozie a volumului despagubirilor morale

8. Simplificarea procedurilor de transfer a clasei de bonus in cazul achizitionarii unui vehicul nou

9. Prima de asigurare anuala sa nu poata depasi 100% din valoarea daunalitatii provocate in anul anterior coroborat cu obligatia ca prima de asigurare medie (calculata pentru ultimii 5 ani) sa nu depaseasca 50% din valoarea daunalitatii medii (calculata ca medie a daunalitatii provocate in ultimii 5 ani)

10. Evolutia (cresterea/descresterea) valorilor politelor RCA trebuie strans corelata cu evolutia daunalitatii.

11. Pentru un autovehicul nou, respectiv care are clasa B0, prima anuala RCA pentru primul an trebuie sa fie limitata la maxim 1% din valoarea autovehiculului sau sa fie la nivelul primei RCA celei mai mici, din anul precedent, aplicata autovehiculelor din aceeasi categorie.

 12. Asiguratorii sa puna la dispozitia clientilor, la cerere, calculul actuarial si indicatorii care stau la baza stabilirii valorilor politelor de asigurare RCA.

Motivare: Nu este normal ca in cazul in care, desi nu creste daunalitatea parcului auto al unei persoane fizice/juridice, totusi nivelul politelor RCA sa fie majorat (asa cum se intampla in ultimii ani).

13. Trebuie reasezat sistemul bonus/malus astfel incat atribuirea de clase bonus sau malus sa se faca in functie de valoarea primelor platite raportata la valoarea daunalitatii provocate si nu de numar de evenimente, asa cum este in prezent.

14. Tabelul cu coeficientii aferenti claselor de bonus-malus trebuie sa fie modificat astfel incat sa fie 14 clase de malus, la fel ca cele de bonus si, de asemenea, coeficientii de crestere, respectiv scadere, sa fie identici, asa cum sunt acum la clasele de bonus (Ex.: B1/(-5%) cu M1/(+5%)…..B14/(-50%) cu M14/(+50%);

15. Sistemul de incadrare in clase de malus trebuie modificat astfel incat raportarea sa se faca la o anumita proportie dintre daunalitate si prima de asigurare (si nu cum este in prezent raportarea la numar de evenimente) deoarece relevante sunt valorile primelor de asigurare si ale daunalitatilor si nu numarul de evenimente provocate. Numarul de evenimente poate fi utilizat numai ca indicator care intra in calculul coeficientului de risc.

16. Adoptarea unui sistem ca in cazul controlului in trafic al rovignetelor, eventual chiar prin intermediul infrastrucurii de camere a CNADNR si a platformei CEDAM gestionata de ASF.

Motivare: masura se impune in contextul in care procente insemnate din autovehiculele inmatriculate (intre 30 si 50%) si detinute atat de persoane fizice cat si juridice circula pe drumurile publice fara sa detina asigurare RCA valabila fiind astfel restransa baza celor care incheie si achita politele RCA

17. RCA sa se poata face si pentru perioade de: o zi, o saptamana, o luna

18. Costurile de administrare ale asiguratorilor sa aiba cresterea anuala limitata la rata medie anuala a inflatiei pe ultimii 5 ani.

19. Punerea în aplicare a unui cadru legislativ privind sancțiunile aplicabile șoferilor care nu dețin poliță de asigurare obligatorie RCA;

20. Posibilitatea verificării automate a poliței RCA în sistem similar cu vigneta CNADNR

21. Introducerea sistemului “Telematics” de tip GPS ca soluție de optimizare a primei de asigurare RCA în funcție de datele operaționale și de performanță a șoferului;

22. Ref. Art. 38. Norma 23/2014:

– eliminarea procentului de 0,2% penalizare / zi de întârziere la plata despăgubirilor și înlocuirea cu dobânda de referință a BNR sau un procent anual nu mai mare de 10%;

– un sistem penalizator fie in suma bruta, fie in % raportat la dobanda de referinta a BNR etc. Sistemul existent de aprox 73%/an  permite derapaje serioase mai ales in cazul dosarelor de vatamari si decese aflate pe rolul instantelor unde au fost foarte multe cazuri in care penalizarile au deposit valoarea despagubirii.

Motivare: Sunt exemple de dosare in care s-au platit sute de mii de euro doar penalitati, pentru ca instanta a considerat ca procentul se aplica de la data evenimentului chiar daca procesul s-a judecat cativa ani in Penal. Nu exista nicaieri in lume un astfel de randament financiar care sa garanteze prin lege un asemenea procent.

Toate aceste excese se regasesc mai tarziu in costul asigurarii si e chiar pacat sa platim cu totii (consumator in primul rand)  un asemenea impact pe care nu il putem nici macar estima, si mai ales in cazul proceselor penale aferente vatamarilor corporale, unde de multe ori asiguratorul afla ca de eveniment in faza finala a procesului.                  

– acest procent este considerat un plasament foarte rentabil, motiv pentru care multi pagubiti introduc actiuni la limita termenului de prescriptie astfel incat sa obtina un cuantum al despagubirii cat mai ridicat fata de principal.

  1. Eliminarea obligației de plată a despăgubirilor în unitățile de service
  2. Eliminarea posibilității ca o unitate reparatoare să factureze la costuri mai mari decât reprezentantul oficial al mărcii în România, pentru a diminua nivelul fraudei în acest domeniu;
  3. Reglementarea despăgubirilor privind daunele morale și vătămărilor corporale, în baza unor bareme de calcul;
  4. Eliminarea TVA-ului în cazul plăților păgubiților persoane juridice;
  5. Respectarea dreptului asiguratului la o despagubire justă și în termen rezonabil
  6. Respectarea cadrului european obligatoriu in domeniu sau conex
  7. Respectarea rolului autorităților naționale competente pe domeniile de competență recunoscute la nivel internațional
  8. Asigurarea profesionalizării si a responsabilizării specialiștilor în lichidarea daunelor prin emitere de norme clare in domeniu, conectate la sistemele de referință internaționale
  9. Asigurarea independenței și responsabilității profesionale a personalului implicat în activități de lichidare a daunelor, indiferent unde își desfășoară activitatea (în cadrul unor companii sau ca activitate profesională independentă)
  10. Asigurarea dreptului consumatorilor a apela la servicii de constatare și evaluare independentă a daunelor, cu caracter opțional când consumatorul o solicită.
  11. Asigurarea plății constatării de către asigurator dacă consumatorul a fost îndreptățit să ceară opinia independentă, sau de cine a solicitat evaluarea în caz contrar.
  12. Posibilitatea contestării evaluării prin rezolvarea alternativă a litigiilor sau prin instanță
  13. Dreptul specialiștilor de a se organiza în asociații profesionale pe baza liberului arbitru și fără crearea de monolopuri profesionale
  14. Dreptul asociațiilor profesionale de a propune standarde ocupaționale bazate pe competențe și aptitudini și crearea de centre de evaluare conform legislației europene
  15. Instituirea unui sistem de înregistrare public și sancționare a specialiștilor în domeniu în cazul încălcării normelor sau a standardelor internaționale în domeniu
  16. In colaborare cu Poliţia şi CNADNR, constituirea unei baze de date complexă, care să cuprindă punctual abaterile în trafic ale şoferilor şi care să poată fi accesată de către asigurători

Motivare: în vederea creşterii primei de asigurare în funcţie de gravitatea abaterilor desfăşurate în trafic

  1. FPVS să deţină competenţe de control pentru RCA – sistem ce funcţionează şi în alte state;
  2. Prin lege, să existe obligativitatea ca orice persoană, în momentul în care îşi plăteşte impozitele la Direcţia de impozite şi taxe locale, să o poată face doar după verificarea existenţei poliţei de răspundere civilă auto;
  3. Păstrarea aceluiaşi număr de înmatriculare al maşinii pe numele proprietarului/pe cazier, indiferent de câte maşini va avea acesta;

Motivare: în sprijinul sistemului de bonus-malus şi stabilirea istoricului de daunalitate; curăţarea pieţei de samsari

  1. Eliminarea obligativităţii ca asigurătorii RCA cu sediul în Romania să aibă o reţea teritorială formată din cel puţin o agenţie/sucursală în fiecare judeţ, pentru a beneficia de acelaşi tratament ca un asigurător RCA cu sediul în SEE, care emite asigurări RCA în baza libertăţii de a presta servicii (FOS);
  2. Definirea daunei total tehncice si economice, clarificarea retragerii din circulatie in cazul daunelor totale

Ref. Art. 2. Norma 23/2014 – introducerea în înţelesul prezentei norme, a termeniilor cu următoarele semnificaţii:

dauna totala economica – reprezintă dauna produsă unui vehicul la care este necesară înlocuirea/repararea pieselor cu componente cu valoare economica mare şi care după înlocuirea/repararea acestora se realizează siguranţa în circulatie a vehiculului. (OBS. dauna totala economica – dauna produsa vehiculului la care reparatia este posibila din punct de vedere tehnic dar nu este rentabila reparatia din punct de vedere economic).       dauna totala tehnica – reprezinta dauna produsa unui vehicul la care au fost afectate componente vitale si care pericliteaza siguranta circulatiei iar prin inlocuirea/repararea componentelor afectate nu se poate asigura vehiculului siguranta in circulatie, motiv pentru care este recomandat ca, vehiculul sa fie retras din circulatie.

Motivare: Introducerea celor doua definitii de dauna totala tehnica si dauna totala economica se impune din perspectiva retragerii din circulatie a vehiculelor care au suferit avarii la sistemele de siguranta circulatiei si chiar si reparat acel vehicul poate pune in pericol siguranta celorlalti participanti la trafic.

  1. Ref. Art. 29. Norma 23/2014 – introducerea aliniatului (3): În cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată starea de insolvenţă a unui asigurator autorizat pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, poliţele RCA încheiate de acesta rămân valabile pâna la ora 24,00 a ultimei zile de valabilitate înscrise în poliţa de asigurare RCA dacă asiguratul nu a încheiat o noua polită RCA şi nu a depus la Fondul de garantare a asiguraţilor, in conditiile legii, o solicitare privind rezilierea si restituirea primei de asigurare aferenta perioadei cuprinsă intre data începerii raspunderii asiguratorului pe noua polită RCA şi data încetării răspunderii asigurătorului RCA pe vechea polită RCA.

Motivare: Aceasta noua reglementare da  posibilitatea persoanei asigurate sa rezilieze polita RCA in cazul insolvabilitatii asiguratorului si reprezinta un mod de protectie a persoanei asigurate.

  1. Ref. Art. 30. Norma 23/2014 – Modificarea articolului în sensul: Răspunderea asigurătorului RCA încetează la ora 24,00 a ultimei zile de valabilitate înscrise în poliţa de asigurare RCA sau anterior acestei date în urmatoarele situaţii:
  2. a) în momentul radierii din evidenţa circulaţiei ori la data la care asiguratul depune la asigurător documente doveditoare privind transmiterea dreptului de proprietate pentru vehiculul asigurat;
  3. b) în cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată starea de insolvenţă a unui asigurator autorizat pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, asiguratul a încheiat o nouă polită RCA şi a depus la Fondul de garantare a asiguraţilor o solicitare, în conditiile legii, privind restituirea primei de asigurare pentru polita RCA încheiată la asigurătorul aflat în insolvenţă.

Motivare: Aceasta noua reglementare da  posibilitatea persoanei asigurate sa rezilieze polita RCA in cazul insolvabilitatii asiguratorului si reprezinta un mod de protectie a persoanei asigurate.

  1. Ref. Art. 31. Norma 23/2014 -Dupa alin (1) se va introduce alin.(11) cu urmatorul continut:

(1.1) În cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată starea de insolvenţă a unui asigurator autorizat pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, pentru vehiculele pentru care asiguratul face dovada ca a încheiat o nouă polită RCA şi a depus la Fondul de garantare a asiguraţilor o solicitare, in conditiile legii, privind restituirea primei de asigurare pentru polita RCA încheiată la asigurătorul aflat în insolvenţă, prima de asigurare aferentă perioadei cuprinse între data începerii răspunderii asiguratorului pe noua polită RCA şi data încetării răspunderii asigurătorului RCA pe vechea poliţă se calculează prin însumarea primelor lunare stabilite în tariful de prime al asigurătorului RCA, corespunzător numărului de luni întregi de asigurare cuprinse în perioada de valabilitate a asigurării. Orice fracţiune de lună este considerată lună întreagă.

Motivare: Aceasta noua reglementare da  posibilitatea persoanei asigurate sa rezilieze polita RCA in cazul insolvabilitatii asiguratorului si reprezinta un mod de protectie a persoanei asigurate.

  1. Ref. Art. 38. Norma 23/2014, conform căruia: Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, care se plăteşte de asigurător, a se completa:

Penalitatile se vor achita de catre asigurator, direct persoanei pagubite, odata cu plata sumelor datorate drept despagubire, fara a fi necesara formularea unei cereri in acest sens. Asiguratorul este obligat sa solicite coordonatele bancare ale persoanei pagubite.

  1. Ref. Art. 39. Norma 23/2014

Dupa alin (2) se va introduce alin.(21) cu urmatorul continut:

 (21) Asigurătorul RCA are obligaţia de a efectua constatarea pagubelor, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la anunțărea și/sau avizarea daunei.

Motivare: Necesitatea introducerii unui termen pentru constatarea pagubelor a aparut datorita faptului ca unii asiguratorii acorda termene pentru acest lucru, ajungand pana la 1 luna, in cazul sarbatorilor.

  1. Ref. Art. 41 (2). Norma 23/2014 – La momentul efectuării constatării, asigurătorul RCA este obligat să elibereze persoanei păgubite un exemplar al procesului-verbal de constatare a pagubelor sau o notă de constatare, în care să se indice şi numărul dosarului deschis, piesele constatate ca avariate în acelaşi accident şi soluţiile tehnice adoptate: înlocuire sau reparaţie, mentiunea ca repararea vehiculului avariat se poate face doar in unitatile de specialitate legal autorizate, precum şi lista documentelor necesare a fi depuse de către păgubit pentru finalizarea dosarului de daună şi efectuarea plăţii.

Motivare: Necesitatea introducerii unui termen pentru constatarea pagubelor a aparut datorita faptului ca unii asiguratorii acorda termene pentru acest lucru, ajungand pana la 1 luna, in cazul sarbatorilor.

  1. Ref. Art. 51. (3) Norma 23/2014 – Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

Varianta 1

(3.1) Asiguratorii nu vor /nu pot plati un cuantum al pagubei mai mare decat cuantumul pagubei stabilit la  preturile practicate de unitatile de specialitate autorizate de catre producatorii de vehicule, respectiv reprezentantii din Romania ai acestora.

sau

varianta 2

(3.1) Cuantumul pagubei la vehicule nu poate depasi costul reparaţiilor, privind manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale., stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate autorizate de către producatorii de vehicule, respectiv reprezentanţii din România ai acestora, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

Motivare: Limitarea despagubirilor avand in vedere cazurile intalnite in practica in care unitatile reparatoare practica preturi exagerate pentru piese si manopera

  1. Ref. Art. 51. (7) Norma 23/2014 – Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate autorizate de către producatorii de vehicule, respectiv reprezentanţii din România ai acestora, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale.
  2. Ref. Art. 51. (10) Norma 23/2014 – Dauna totală se defineşte ca fiind situaţia în care cuantumul pagubei, definit conform alin. (3), depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului. –

dauna totala definita la alin. (10)  poate fi dauna totala economica sau dauna totala tehnica.

Introducere alin. (13) si (14)

 (13) In cazul unei daune totale tehnice produse unui vehicul, persoana păgubită nu poate transfera dreptul de proprietate unei alte persoane, nici chiar societatii specializate în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, ci vor fi intocmite forme de achizitie ca deseu. Persoana pagubita va fi obligata sa faca dovada radierii din circulaţie a vehiculului avariat pe baza certificatului de distrugere./sau sa faca dovada radierii din circulaţie a vehiculului avariat şi a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor.

(14) Dauna totala tehnica va fi stabilita de catre unităţile de specialitate, in baza legislatiei adoptate de catre Ministerul……..

Motivare: Introducerea alin. (101) si (13) se impun din perspectiva retragerii din circulatie a vehiculelor care au suferit avarii la sistemele de siguranta circulatiei si chiar si reparat acel vehicul poate pune in pericol siguranta celorlalti participanti la trafic.                              

  1. Ref. Art. 52. (2) Norma 23/2014 -Valoarea de piaţă a unui vehicul se stabileşte pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit. (2.1) Valoarea de piata a unui vehicul luata in calculul despagubirii si stabilita pe baza sistemelor de specialitate nu va putea fi mai mica decat media aritmetica dintre pretul de achizitie la dealer si pretul de vanzare la dealer (acolo unde sistemul prevede astfel de preturi) sau egala cu pretul de vanzare la dealer (acolo unde sistemul prevede doar acest pret).

(2.2) Prin sisteme de specialitate se intelege acele sisteme profesioniste de evaluare a vehiculelor recunoscute si utilizate la nivel intern/international ce permit evaluarea obiectiva si transparenta a vehiculelor si care trebuie sa raspunda urmatoarelor particularitati:

  1. a) sa permita identificarea usoara si rapida a vehiculelor cu evidentierea intregii complexitati a structurilor de echipare cu dotari de serie si optionale, inclusiv a modelelor speciale;
  2. b) sa ia in considerare la evaluarea factorilor de influenta a valorii precum si a factorilor individualizati de exploatare si intretinere;
  3. c) sa ia in considerare la evaluarea factorilor specifici vehiculelor inmatriculate in Romania;
  4. d) sa permita evaluarea vehiculului la data producerii accidentului, nu numai la data interogarii.

Motivare: Introducerea celor doua paragrafe se impune avand in vedere ca pe piata nu exista un mod unitar pentru folosirea sistemelor  de specialitate la stabilirea valorii de piata.

  1. Ref. Art. 53 Norma 23/2014 – Se acordă despăgubiri şi pentru:

Dupa Art. 53 se va introduce Art. 53.1 cu urmatorul continut:

Art. 53.1. Despăgubirile prevăzute la art. 53 se acordă şi în caz de daună totală aşa cum este definită la art. 51 alin (10).

Motivare: Aceasta completare se impune in vederea protejarii persoanelor pagubite si in caz de dauna totala, caz in care se impune si decontarea transportului epavei.

  1. Ref. Art. 66 Norma 23/2014

Dupa alin. (2) se va introduce alin. (3) cu urmatorul continut:

(3) În cazul înstrăinării/radierii vehiculului asigurat, ulterior achizitionarii unui alt vehicul, la reinnoirea politei de asigurare RCA stabilirea clasei de bonus-malus pentru vehiculul nou-dobândit se face pornind de la clasa bonus-malus de care asiguratul a beneficiat anterior. Preluarea clasei de bonus-malus se face la cererea asiguratului, insotita de documente doveditoare.

Motivare: Completarea se impune intrucat in forma actuala preluarea clasei de bonus-malus nu se poate face decat in cazul in care polita RCA pentru vehiculul nou-dobandit se emite doar dupa instrainarea vechiului vehicul.

  1. Analizarea oportunitatii modificarii acoperirii date de polita RCA pe baza cazurilor intalnite in practica nationala si europeana
  2. Analizarea reevaluarii obligatiei de asigurare:

-introducerea unor exceptii de la obligativitatea asigurarii (ex: introducerea suspendarii voluntare a inmatricularii/inregistrarii-modalitati si conditii de aplicare)

-tratamentul aplicat despagubirilor pentru prejudiciile produse de vehiculele exceptate

  1. Reevaluarea modalitatii de constatare si evaluare a prejudiciilor (expertize realizate de experti tehnici independenti-reglementarea acestora)
  2. Reevaluarea modului  de calcul al despagubirilor pentru pagube materiale:

1.Tratamentul TVA la daune partiale (regie proprie, deviz antecalcul, expertiza, factura neachitata/achitata situatii particulare ex: PF, PJ, PJ cu activitate suspendata…. )

2.Tratamentul TVA la daune totale

3.Introducerea despagubirii vehiculului /bunului de inlocuire si tratamentul taxelor in calculul despagubirii

4.Plata cheltuielilor cu vehiculul / bunului inchiriat pe perioada reparatiei vehiculului /bunului avariat

5.Tratamentul pierderilor financiare generate de neutilizarea vehiculului /bunului avariat

6.Tratamentul costului de transport a vehiculului avariat la cazul de dauna totala

7.Tratamentul pierderilor de valoare ale vehiculelor avariate

  1. Reevaluarea impactului modificarilor legislative asupra sistemului bonus malus si reevaluarea impactului asupra functionarii bazei CEDAM.
0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv