Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere la 0,9% prognoza de creștere a economiei românești pentru 2025, față de 1,6% cât previzionase în luna mai.
În raportul „Regional Economic Prospects”, publicat joi de instituția financiară internațională, se mai arată că PIB-ul României ar urma să înregistreze o creștere de 1,6% în 2026, după ce în mai, BERD previziona un avans de 2,4%.
„Expansiunea PIB-ul României a încetinit în 2024, la 0,8%. Industria, serviciile și sectorul construcțiilor au frânat semnificativ, în timp ce agricultura a fost afectată sever de secetă. În primul semestru din 2025, creșterea medie anuală a fost de 1,4%, pe fondul încetinirii creșterii salariilor, a deteriorării balanței externe și a declinului din industrie. Pe de altă parte, investițiile s-au redresat după scăderea semnificativă înregistrată în trimestrul patru din 2024, iar agricultura ar urma să se redreseze substanțial anul acesta. Încrederea mediului de afaceri a fost influențată negativ de instabilitatea politică din primul semestru din 2025 și măsurile de austeritate fiscală, a căror valoare este estimată la 5,5% din PIB în următorii doi ani”, se arată în raport.








