Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Boloș: 2,2 miliarde de euro din fonduri UE pentru contracararea scumpirii energiei

România va folosi 2,2 miliarde de euro din fonduri UE pentru a contracara efectele creşterii preţurilor la energie, potrivit ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Comisia Eeuropeană (CE) a luat decizia disponibilizării a 10% din fondurile politicii de coeziune, în situaţiile în care exista risc de pierdere a banilor pentru perioada de programare 2014 – 2020, a precizat Boloş miercuri, la începutul ședinței Guvernului.

„Pentru România, înseamnă 2,2 miliarde euro. Sunt trei tipuri de măsuri care pot fi acordate, respectiv pentru a sprijini gospodăriile vulnerabile, în criza energetică, inclusiv, din câte se pare, pentru compensarea preţului la energie. A doua măsură posibilă va fi cea legată de granturile pentru capital de lucru, ce urmează a fi acordate IMM-urilor după modelul granturilor pentru capital de lucru pe care le-am avut în criza pandemică. Al treilea tip de măsură este cel referitor la ocupare şi crearea de locuri de muncă, în continuare după modelul programului Innotech Student sau SES-urilor rurale, modalităţi prin care se creează locuri de muncă la nivelul economiei naţionale”, a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Boloş a menţionat că, în urma deciziei Comisiei Europene, la nivel naţional urmează să fie pregătite măsurile necesare pentru a sprijini populaţia şi mediul de afaceri.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv