Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, dă asigurări, miercuri, că ziua liberă de 1 mai, care pică într-o joi, nu va fi urmată de o „punte” până luni așa cum li se acordă de obicei bugetarilor, astfel că pensiile vor ajunge din 2 mai la beneficiari, prin poștă, iar din 12 mai, în cont bancar, și din 20 mai – prin Citi Bank pentru pensionarii din străinătate.
„În aprilie, drepturile au fost plătite mai devreme pentru ca românii să se poată pregăti pentru Paşti. 1 Mai, Ziua Muncii, este zi liberă pentru toţi românii. Banii aferenţi alocaţiilor pentru copii, pensiilor şi celorlalte prestaţii sociale vor ajunge la beneficiari în timp util, calendarul plăţilor fiind deja stabilit în acest sens”, a declarat Bucura-Oprescu, pe pagina de Facebook a ministerului.
Alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, stimulentul de inserţie şi alocaţia de plasament vor ajunge în conturi bancare în 8 mai, iar începând cu 13 mai prin mandat poştal.
Totodată, drepturile persoanelor cu dizabilităţi vor ajunge în conturi bancare în 12 mai, iar începând cu 14 mai vor fi virate prin mandat poştal.
În schimb, alocaţia lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA, indemnizaţia lunară de hrană pentru bolnavii de TBC, ajutorul pentru susţinerea familiei (VMI) şi ajutorul de incluziune (VMI) vor intra în conturi bancare pe 20 mai, iar începând cu 20 mai prin mandat poştal.