Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Bugetul Rabla pentru televizoare, laptopuri şi tablete, epuizat în 35 de minute (AFM)

Bugetul programului Rabla pentru televizoare, laptopuri şi tablete, în valoare de 30 de milioane de lei a fost epuizat în 35 de minute, la ora 10:35, a informat vineri, pe Facebook, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

„Voucherele generate în această etapă (a II-a) vor fi activate luni, 7 iunie 2021, după parcurgerea etapelor interne de avizare”, precizează AFM.

Sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru televizoare având cel puţin noua clasă energetică E, 500 de lei pentru laptopuri şi 300 de lei pentru tablete.

Pentru a cumpăra un televizor nou se poate preda un echipament uzat din aceeaşi categorie, în timp ce pentru laptopuri şi tablete se poate preda la schimb fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală şi monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepţia laptopurilor şi tabletelor vechi.

În etapa anterioară a programului, dedicată achiziţionării de maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi frigidere/congelatoare, au fost utilizate 34.000 de vouchere. Acestea expiră pe 8 iunie. Sesiunea a debutat pe 14 mai, cu perioada de înscriere a persoanelor fizice, timp de o săptămână.

În acest an, modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, astfel încât persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie şi de a obţine unul sau mai multe vouchere.

Totodată, ediția 2021 se desfăşoară etapizat:

  • Etapa I: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (21 mai – 3 iunie);
  • Etapa II: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile şi tabletele (4 – 17 iunie);
  • Etapa III: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (18 iunie – 1 iulie).

Bugetul alocat ediţiei din acest an a programului „Rabla pentru electrocasnice” este de 75 milioane de lei, aproape dublu faţă de sesiunea din 2019, când a fost alocată suma de 40 de milioane de lei.

Anul trecut, Guvernul Orban a amânat „Rabla” până după alegerile parlamentare, apoi a anulat-o.

16 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv