Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: DNA cere Camerei Deputaților ridicarea imunității lui Bănicioiu / El este acuzat de luare de mită în formă continuată

Breaking News:
 

Ce măsuri au luat companiile din România în contextul COVID-19?

Peste jumătate dintre cele 160 de companii care au furnizat date pentru studiului “Companies reactions to COVID-19” realizat de Mercer Marsh Benefits în România au întrerupt activitatea de la birouri, 60% dintre companii au au aplicat deja creșterile salariale propuse pentru acest an sau urmează să le implementeze curând, 17% dintre organizații au înghețat salariile și 3% iau în calcul reducerea salariilor.

  • Peste jumătate dintre cele 160 de companii incluse în studiu au închis birourile
  • O treime monitorizează situația pentru a lua deciziile relevante
  • 12% dintre organizații nu plănuiesc să întrerupă activitatea
  • Toate companiile participante in studiu au oferit angajaților posibilitatea de a lucra de
    acasă, pentru activitățile care au permis această măsură.
  • 60% dintre companii au au aplicat deja creșterile salariale propuse pentru acest an
    sau urmează să le implementeze curând
  • 17% dintre organizații au înghețat salariile
  • 3% iau în calcul reducerea salariilor

Survey-ul – derulat în perioada 1 – 10 aprilie a.c. – sintetizează măsurile pe care le-au luat organizațiile pentru siguranța angajaților, remodelarea modului de lucru și ajustarea politicii de remunerare și de acordare a beneficiilor în contextul COVID-19.

Care au fost măsurile frecvente implementate de companii pentru sporirea siguranței angajaților? 

  • Toate companiile au oferit posibilitatea de a lucra de acasă, pentru activitățile care au permis această măsură.
  • Aproape toate organizațiile (96%) au anulat deplasările internaționale
  • 8 din 10 companii au implementat măsuri suplimentare pentru igienizarea și curățenia regulată a spațiilor de lucru
  • 8 din 10 companii au oferit materiale de protecție (măști, mănuși, gel dezinfectant) angajaților
  • 7 din 10 companii au anulat călătoriile interne
  • 5 din 10 companii au modificat programul de lucru
  • 4 din 10 companii au implementat program alternativ, în echipe, pentru a diminua densitatea angajaților în spațiul de lucru.

În situații de criză, managementul organizațiilor trebuie să ia cele mai bune decizii în timp scurt. Companiile nu au timp de pierdut pentru a căuta cele mai bune opțiuni.  Tocmai de aceea, consultanța de risc este decisivă pentru companii. Acestea trebuie să implementeze rapid, cu sprijinul specialiștilor, măsuri cu privire la sănătatea, siguranța și productivitatea angajaților, să aibă în vedere schimbarea profilului de risc și să ia măsuri adecvate de risk management. Întotdeauna, pe primul loc trebuie să fie angajații. Marsh sprijină companiile din România să pregătească măsuri pentru a răspunde cât mai bine efectelor COVID-19, pentru a proteja angajații, operațiunile și reputația, afirmă Cristian Fugaciu, CEO, Marsh Romania.

Silvia Dumitrescu, Manager, Mercer Marsh Benefits Romania: „Companiile din Romania s-au repliat rapid adaptându-și politicile salariale și setul de beneficii acordate angajaților. Sfătuim companiile să se gândească deja la proiectarea și ajustarea măsurilor pentru viitorul apropiat. În prezent, măsurile luate sunt unele reactive, de adaptare la efectele pandemiei COVID-19. Companiile trebuie să gândească strategic și să proiecteze politicile de HR pentru reluarea activității în noul context de revenire din pandemie”.  

Cum și-au modificat companiile politicile de remunerare și beneficii?

Circa 60% dintre companii au implementat deja creșterile salariale planificate pentru acest an sau urmează să le implementeze în curând. Un sfert dintre organizații au decis implementarea lor în a doua parte a anului și stau în expectativă pe fondul incertitudinii date de contextul economic. 17% dintre organizații plănuiesc sa înghețe salariile în timp ce 3% dintre companii iau în calcul descreșteri.

Dintre companiile care au planificat creșteri salariale pentru anul în curs, media creșterii pentru “Executives” si “Middle Management” este de 5.2%, pentru “Specialisti” 5.3% în timp ce pentru rolurile de muncitori/ personal administrativ creșterea este de 5.8%.

Media diminuării salariale pentru companiile care iau în calcul această măsura este de 20% pentru toate categoriile de angajați.

În ceea ce privește recompensarea suplimentară a angajaților care lucrează în continuare la sediile companiilor și derulează activități esențiale, doar 12% dintre companiile chestionate acordă beneficii suplimentare sau recompense pentru continuarea activității. Cele mai multe dintre companii au păstrat remunerațiile pe care angajații le au, potrivit contractelor individuale de muncă.

Din perspectiva pachetelor de beneficii, majoritatea companiilor nu doresc să facă schimbări majore în planurile de beneficii acordate angajaților. Cele mai afectate bugete sunt cele alocate pentru traininguri (42% dintre companii au diminuat bugetele, iar 10% dintre companii au eliminat total cheltuielile) și teambuildinguri (30% dintre companii au scăzut bugetele în timp ce 36% dintre companii au eliminat aceste cheltuieli). 9 din 10 dintre companiile care acordau aceste beneficii, acordă în continuare, fără a modifica bugetele pentru, asigurarea de viață/accidente, asigurările de sănătate,  pensiile private si mașina de serviciu

7 din 10 organizații și-au planificat menținerea numărului actual de angajați și caută soluții pentru realizarea acestui lucru. 15% dintre organizații doresc creșterea numărului de angajați în timp ce 10% dintre acestea au confirmat că iau în calcul reorganizarea în perioada următoare.

Ce beneficii au devenit relevante în contextul COVID-19?

„În contextul work-from-home, beneficiile de wellbeing au devenit cu atât mai relevante. Pe fondul absenței interacțiunii directe dintre angajați, organizațiile au implementat măsuri pentru menținerea sentimentului de apartenență la echipă: conferințe online pentru facilitarea comunicării, informari constante din partea managementului”, afirmă Gabriela Nechita, Talent Information Solutions Leader, Mercer Marsh Benefits Romania.

„Am remarcat apetitul în creștere, în contextul actual, pentru acordarea serviciilor de asistență a angajaților EAP – Employee Assistance Programs. Acest tip de servicii, care erau deja implementate în multe organizații, oferă posibilitatea angajaților de a contacta anonim consilieri care le oferă asistență si suport psihologic pentru a depăși momentele negative din punct de vedere emoțional prin care ar putea trece în această perioadă”, a adăugat Gabriela Nechita.

Cum au fost afectate companiile de suspendarea temporară a activității?

În ceea ce privește companiile participante la studiu care si-au suspendat temporar activitatea sau si-au redus programul de lucru ca urmare a impunerii masurilor de distanțare sociala, 30% dintre acestea plătesc în continuare angajații la același nivel salarial, 14% dintre companii au redus nivelul salariilor proporțional cu diminuarea numărului de ore lucrate iar 20% dintre companii au implementat șomajul tehnic în condițiile noilor prevederi legate de Starea de Urgență. Restul companiilor au menționat ca această măsura nu se aplica în cazul lor. 

Despre studiu

Studiul a fost realizat în perioada 1.04-10.04 și cumulează răspunsuri oferite de 162 de companii. Structura în funcție de domeniul de activitate este urmatoarea: 

Banking/ Financial Services 7%
Chemicals 2%
Consumer Goods 13%
Energy 6%
Healthcare Services 2%
High Tech 20%
Insurance 2%
Life Sciences 5%
Logistics 2%
Other Manufacturing 16%
Other Non-Manufacturing 3%
Retail 7%
Services (Non-Financial) 6%
Transportation Equipment 7%

 

5 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv