Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Coaliția a amânat din nou anunțarea candidatului comun la fotoliul de primar al Capitalei / Acesta este medicul Cătălin Cârstoiu, potrivit unor surse politice / Tatăl lui Cârstoiu a fost prefect FSN de Argeș în 1990 și deputat PD în două mandate (1996-2004), apoi din nou prefect și subprefect /

Breaking News:

Ciucă felicită semnarea acordului de consultanță BEI pentru strategia Transgaz privind decarbonizarea

În plin val de scumpiri, premierul Nicolae Ciucă a felicitat, luni, semnarea la Palatul Victoria, de către vicepreşedintele BEI responsabil cu operațiunile de împrumut ale României, Christian Kettel Thomsen, şi de directorul general Transgaz, Ion Sterian, a acordului de consultanță în vederea elaborării strategiei pentru decarbonizare.

„Îi felicit pe toţi cei implicaţi în pregătirea semnării acestui acord între Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Naţională Transgaz pentru elaborarea strategiei de decarbonizare. Este un demers care se înscrie în obiectivele şi nivelul de ambiţie al Guvernului pentru realizarea tranziţiei către o economie verde”, a declarat Ciucă.

„Este foarte important pentru mine să subliniez că acest demers constituie un exemplu de bună practică şi încurajez toate instituţiile, toate societăţile comerciale să urmeze acest exemplu. Practic, prin acest demers, ne îndeplinim şi obiectivele pe care le-am asumat prin PNRR, astfel încât să reuşim să menţinem acest echilibru între reforme şi investiţii şi, în final, să facem ca această tranziţie către economia verde să se înfăptuiască”, a adăugat el.

Premierul a amintit despre suportul acordat de BEI proiectelor derulate de România în domeniile sănătăţii şi educaţiei:

„Am discutat astăzi cu domnul vicepreşedinte BEI Christian Kettel Thomsen, trecând în revistă parte din proiectele în care Banca Europeană de Investiţii a fost implicată. În ceea ce priveşte proiectele pentru realizarea infrastructurii spitaliceşti, am discutat despre cele trei spitale şi împreună ne angajăm ca aceste proiecte să poată să fie demarate cât mai curând posibil. De asemenea, sprijinul pe care Banca Europeană de Investiţii l-a asigurat Ministerului Educaţiei, finanţând o serie întreagă de proiecte în universităţile din România. Şi, desigur, sprijinul acordat tinerilor care provin din familiile cu venituri mici. Este o experienţă care ne dă încrederea că putem continua şi de aici înainte să identificăm oportunităţile create de situaţia de securitate în care ne găsim, cu specificul ţărilor de graniţă ale Ucrainei, şi, desigur, celelalte oportunităţi prin care căutăm să ne asigurăm sursele de energie şi independenţa energetică faţă de Rusia”.

La ceremonia de semnare au mai participat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi secretarul general al Executivului, Marian Neacşu.

3 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv