Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Iohannis, mesaj pentru cei ce votează moțiunea de cenzură: Cu certitudine nu vom avea guvern PSD /  JUSTIȚIE: Frații interlopului Emi Pian ucis la barbut, reținuți de procurori / Încă o persoană din clanul Duduienilor va fi dusă la mandat /

 

Breaking News:
 

Corina Crețu (CE) a aprobat 1,9 miliarde de euro pentru 4 proiecte de infrastructură în România

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a aprobat marți finanţări de 1,9 miliarde euro pentru patru proiecte de infrastructură din România, parte a Programului Operaţional “Infrastructura Mare”.

Cel mai scump proiect de investiții, în valoare de 1 miliard de euro, prevede realizarea Autostrăzii de Centură Sud (51 km) și pasajele supraterane, parte a nodurilor rutiere, de la Mogoșoaia, Domnești, Berceni și Oltenița.

1 mld. pentru Autostrada de Centură Sud București și 4 pasaje

“Proiectul Reţea de infrastructură rutieră integrată pentru zona orbitală din Bucureşti vine să ofere soluţia în ceea ce priveşte capacitatea limitată a actualului inel de autostradă din jurul Bucureştiului prin modernizarea câtorva porţiuni cu câte două benzi pe sens a acestei şosele, precum şi construirea legăturilor Domneşti – DJ602, Olteniţa – DN4, Berceni – DJ401 şi Mogoşoaia – DN1A. Proiectul prevede, de asemenea, construirea a 51 de km din noua Autostradă de Centură Sud a Bucureştiului. Proiectul va fluidiza traficul din capitala României, urmând a fi finanţat cu peste un miliard de euro de către UE, iar costul eligibil total al proiectului major este de 1,2 miliarde de euro”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

 

Contract semnat pentru un singur lot din A0

Licitațiile pentru cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură București, a căror valoare este estimată la 530 mil. euro, au fost lansate încă din anul 2017, însă până în prezent a fost semnat, în 9 martie a.c., doar contractul pentru Lotul 2, de 16,2 km, situat între CF 902 – DN 6. Constructorul este o companie turcă, Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, care a câștigat licitația cu o ofertă de 162 mil. euro. Termenul de finalizare este de 12 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru execuția lucrărilor. Garanția lucrărilor este de 5 ani.

Aceeași companie turcă a câștigat Lotul 2, de 17 km, situat între Autostrada A2 București – Constanța și CF 902 (aproape de Jilava), cu o ofertă de 178 mil. euro, însă atribuirea a fost contestată.

Lotul 3 (DN6 – A1), de 17,9 km, a fost câștigat de Asocierea Aktor SA – Euro Construct Trading 98 SRL, cu o ofertă de 853,4 milioane lei, fără TVA, dar încă nu s-a semnat contractul. Lotul este împărțit în două sectoare – de 15,4 km (sectorul 1, aferent Centurii de Sud), respectiv 2,5 km (sectorul 2, aferent Centurii de Nord). Va porni după intersecţia cu DN 6, pe direcţia nord-vest, trecând la sud-vest de localităţile Clinceni şi Domneşti. La km 93, va traversa calea ferată Bucureşti – Craiova, apoi râul Sabar, la vest de Dărvani, şi canalul de aducţiune Argeş. În continuare, traseul autostrăzii va traversa pădurea Berceni, va intersecta DJ 601 (km 98), pârâul Ciorogârla (km 99,9) şi DJ 602 (km 100) şi se va termina în proximitatea Autostrăzii Bucureşti – Piteşti (A1).

Bani pentru metrou, plaje și alimentarea cu apă

Alt doilea proiect, denumit “Îmbunătăţirea serviciilor de transport pe linia de metrou 2, Berceni-Pipera”, prevede intervenţii tehnice şi lucrări pe linia de metrou M2, achiziţia de garnituri de metrou şi reconstruirea substructurii şinelor, precum şi a infrastructurii electrice şi sanitare de-a lungul liniei subterane de 19 km a metroului. Proiectul va fi finanţat cu aproape 100 de milioane de euro prin politica de coeziune, iar costul eligibil total este de aproape 115 milioane de euro.

Al treilea proiect – “Protecţia şi Reabilitarea zonei costiere – Faza a II-a” – prevede intervenţii la plaje, lucrări de consolidare şi construirea unor ziduri de susţinere, lucrări de dragaj şi acoperirea cu nisip suplimentar a plajelor. Obiectivul principal al proiectului este adaptarea la schimbările climatice, prevenirea şi controlul riscului de eroziune costieră de-a lungul litoralului românesc al Marii Negre, în special în zona judeţului Constanţa. Proiectul va fi finanţat cu peste 600 de milioane de euro de către UE.

Al patrulea proiect regional se referă la dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Timiş și vizează dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă şi de epurare a apelor uzate în judeţ iar peste 380.000 de persoane vor avea acces la apa potabilă de mai bună calitate. Proiectul primeşte finanţare europeană de peste 135 de milioane de euro de către UE, iar costul eligibil total pentru acest proiect major este de aproape 160 de milioane de euro.

Din actualul buget european, România are alocate peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune – pentru proiecte ce depășesc 50 de milioane de euro și au nevoie de evaluarea expeților și de aprobarea Comisiei Europene.

25 de proiecte de 4 miliarde euro pentru 9 țări

În total, prin politica de coeziune, UE a alocat în 2 aprilie fonduri în 25 de proiecte de infrastructură de mare anvergură din zece state membre. Pe lângă România, pachetul de investiţii vizează Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Polonia şi Portugalia. Proiectele acoperă o serie largă de domenii: sănătate, transporturi, cercetare, mediu şi energie. Combinate cu cofinanţarea naţională, investiţiile totale în cadrul acestor proiecte se ridică la 8 miliarde de euro.

„În actuala perioadă bugetară, am adoptat 258 de proiecte de infrastructură de mari dimensiuni în valoare de 32 de miliarde de euro reprezentând fonduri UE; într-un fel, acestea sunt ambasadorii politicii de coeziune şi sunt mândră de fiecare dintre ele”, a spus comisarul pentru politica regională, Corina Creţu.

Fonduri UE în cuantum de 33 de milioane euro vor finanţa construcţia unei conducte transfrontaliere de interconectare pentru gaze cu o lungime de 182 km între Komotini (Grecia) şi Stara Zagora (Bulgaria). Conducta este rezultatul unui proiect de interes european comun, contribuind la realizarea obiectivelor uniunii energetice. Sistemele de gaze ale celor două ţări vor fi conectate pentru prima oară, diversificându-se astfel sursele de energie din regiune şi sporindu-se securitatea energetică.

O sumă de 76 de milioane de euro finanţează modernizarea coridorului feroviar dintre Praga şi Pilsen. Lucrările includ căi noi sau reconstruite între Rokycany şi Pilsen, înjumătăţind durata călătoriilor pe acest segment şi sporind atractivitatea oraşului Pilsen în calitatea sa de centru economic regional. Apoi, aproape 75 de milioane de euro sunt investite într-o şosea între Nebory şi Bystřice, parte dintr-o conexiune importantă între autostrada cehă D48 şi autostrada slovacă D3.

În Turingia, la Jena, localurile Universităţii Friedrich Schiller vor fi reconstruite cu fonduri de aproape 84 de milioane de euro. Proiectul va finanţa construcţia a două clădiri: centrul de date al universităţii şi facultatea de matematică şi ştiinţe IT, de rezultatul acestor lucrări beneficiind 18.000 de studenţi.

Alţi aproape 135 de milioane de euro sunt investiţi în sistemul de telecomunicaţii „Syzefxis II”, care în cele din urmă va unifica întreaga reţea a administraţiei publice elene. Vor fi conectaţi la sistem încă 600.000 de funcţionari publici şi 34.000 de sedii suplimentare, rezultând astfel importante economii de scară şi servicii mai bune pentru populaţie.

Aproape 95 de milioane de euro vor finanţa construcţia unei linii electrice de interconectare între insula Creta şi peninsula Peloponez, linie care include două cabluri submarine de energie cu o lungime de 135 km. Proiectul va duce la reducerea costurilor energiei electrice în Creta prin înlocuirea energiei electrice produse de unităţi generatoare costisitoare pe bază de păcură cu energie electrică din Grecia continentală.

O sumă de 105,5 milioane de euro va finanţa modernizarea secţiunii sudice a centurii rutiere a Budapestei, prin drumuri şi poduri reconstruite şi piste ciclabile noi. În urma proiectului, durata călătoriilor va fi mai mică, iar siguranţa rutieră va creşte pentru 90.000 de vehicule care circulă zilnic în această zonă.

Fonduri UE în valoare de peste 358 de milioane de euro vor ajuta la extinderea liniei feroviare Circumetnea care deserveşte Catania, în Sicilia, cu opt staţii noi şi material rulant. Acest proiect va contribui la reducerea congestiilor din reţeaua rutieră şi va promova mobilitatea curată în regiune.

Datorită unei sume de aproape 74 de milioane de euro, insulele malteze Gozo şi Comino vor avea apă potabilă de mai bună calitate, o mai mare securitate a distribuţiei apei şi o mai bună gestionare a resurselor de ape subterane. Întreaga populaţie a ţării va beneficia de acest proiect. Lucrările finanţate de UE includ un tunel subteran şi extinderea reţelelor de distribuţie a apei şi a apei reziduale.

În domeniul asistenţei medicale, fonduri UE în valoare de aproape 61 de milioane de euro vor contribui la achiziţionarea de echipamente noi pentru Spitalul Universitar din Cracovia, Polonia Mică, oferind beneficii pentru mai mult de 3,3 milioane de locuitori. Totodată, 56 de milioane de euro vor ajuta la construirea unui complex spitalicesc nou pentru Centrul Regional pentru Sănătatea Copiilor din Poznań, Polonia Mare, prin centralizarea serviciilor de asistenţă medicală, extinderea infrastructurii şi achiziţionarea de echipamente noi. Centrul va fi dotat cu un departament pediatric de urgenţă şi îşi va extinde departamentele de ortopedie, traumatologie şi reabilitare.

De asemenea, în domeniul transporturilor maritime, suma de 155 de milioane de euro va contribui la sporirea siguranţei operaţiunilor din portul Gdańsk, Pomerania, cu structuri de îndiguire modernizate. Fonduri în valoare de aproape 65 de milioane de euro vor contribui la construirea sau modernizarea cheiurilor şi a structurilor de inginerie hidrotehnică din portul Gdynia, sporindu-se siguranţa traficului.

În domeniul transportului feroviar, suma de 126 de milioane de euro va contribui la construirea reţelei feroviare din zona metropolitană Szczecin, care conectează principalele oraşe din Pomerania Occidentală, inclusiv Stargard, Police şi Gryfino, aducând beneficii unui număr de 687.000 de locuitori. Un proiect în valoare de aproape 39 de milioane de euro va contribui la achiziţionarea a 16 unităţi de tren electric care vor opera în aglomerarea urbană Varşovia. Suma de aproape 58 de milioane de euro va ajuta la modernizarea unui număr de 152 de vagoane de călători şi la achiziţionarea a 20 de locomotive electrice care vor circula pe rutele operate de PKP Intercity în ţară.

În domeniul transportului rutier, politica de coeziune va finanţa construcţia unei secţiuni a drumului rapid S7 care leagă Varşovia de Grójec (129 de milioane de euro), a unei secţiuni a autostrăzii A2 între derivaţia sudică a Varşoviei şi Mińsk Mazowiecki (peste 78 de milioane de euro), a unei secţiuni a drumului rapid S3 care duce către frontiera cehă din Silezia Inferioară (105 milioane de euro) şi a unei secţiuni a derivaţiei Olsztyn în Warmińsko-Mazurskie (87 de milioane de euro). Toate aceste proiecte, situate în reţeaua transeuropeană de transport, vor spori siguranţa rutieră, vor determina reducerea duratei călătoriilor şi sporirea coeziunii teritoriale din ţară.

Secţiunea Ovar-Gaia din linia feroviară nordică, care face parte din reţeaua transeuropeană de transport, va fi modernizată cu fonduri europene de aproape 119 de milioane de euro. Călătorii vor beneficia de durate de călătorie mai reduse, de condiţii mai confortabile şi de mai multă siguranţă pe această porţiune.

Prin politica de coeziune, proiectele de infrastructură de mari dimensiuni, aşa-numitele „proiecte majore”, beneficiază de investiţii din fondurile politicii de coeziune de peste 50 de milioane de euro (75 de milioane de euro în cazul proiectelor din sectorul transporturilor). Având în vedere anvergura lor, aceste proiecte fac obiectul unei evaluări şi al unei decizii specifice a Comisiei. În perioada de programare 2014-2020, 257 de proiecte majore au primit finanţare din partea UE. Contribuţia UE la aceste proiecte se ridică la 31 de miliarde de euro, care reprezintă jumătate din valoarea lor totală.

Iniţiativa JASPERS (Asistenţă comună în vederea sprijinirii proiectelor în regiunile europene), reunind experţi independenţi care asistă administraţiile locale, regionale şi naţionale în pregătirea unor proiecte mari de infrastructură finanţate din fonduri UE, a jucat un rol important în fiecare dintre aceste proiecte, consiliind statele membre şi beneficiarii pe parcursul elaborării proiectului sau în etapa de evaluare a cererii de finanţare.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv