Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
După un an de păcăleli

Dăncilă nu mai construiește prin PPP Autostrada Comarnic – Brașov: Sunt obstacole birocratice

Premierul Viorica Dăncilă renunță la construirea prin metroda parteneriatului public-privat (PPP) a Autostrăzii Comarnic – Brașov, anunțate cu surle și trâmbițe anul trecut.

Între timp, Dăncilă a dat piept cu “barierele birocratice” ale unui sistem de stat gestionat chiar de ea, dar a descoperit și că nu are bani pentru finanțarea integrală a proiectului din fonduri guvernamentale.

”După cum știți, autostrada Comarnic Brașov este în parteneriat public-privat. Am avut solicitare din partea unei societăți chinezo-turce. Eu am hotărât, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima ședință de CSAT această autostradă să devină de importanță națională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să demarăm cât mai repede lucrările pentru această autostradă. Birocrația este destul de mare, procedurile sunt complicate, la noi s-a format această instituție a contestațiilor și, pentru a trece de toate acest obstacole cred că soluția este ca această autostradă să devină de importanță națională astfel încât să începem construcția cât mai repede din fonduri guvernamentale”, a declarat, duminică, Viorica Dăncilă.

A trecut un an de la anunțul Guvernului privind renunțarea la negocierile cu Banca Mondială pentru finanțarea construirii Autostrăzii Comarnic-Brașov, în schimbul apelării la metoda parteneriatului public-privat (PPP), cerută de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov.

Viorica Dăncilă declarase, inițial, că Executivul urma să adopte, în scurt timp, studiul de fundamentare pentru acest obiectiv, care să fie atribuit, până la finalul anului 2018, unui partener privat. Costul era estimat la 1,36 miliarde de euro, iar lucrările urmau să înceapă în anul 2019, cu termen de finalizare în maximum 4 ani.

Durata de operare de către operatorul privat era de 20 de ani.

Însă abia la finalul lunii mai 2019 a anunțat Dăncilă că Guvernul a avut o întâlnire pregătitoare cu un consorțiu sino-turc, interesat de construirea Autostrăzii Comarnic – Brașov. A căzut însă și această a patra încercare a statului român, în ultimii zece ani, de realizare prin PPP a autostrăzii peste Valea Prahovei.  

Download (PDF, 1.94MB)

293 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv