Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a fost de 16,459 miliarde euro în primul semestru (S1), cu 332,1 milioane euro (-2%) mai mic față de cel înregistrat în perioada similară din 2025, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
În iunie, exporturile FOB au însumat 8,701 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 11,662 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,961 miliarde euro. Față de luna iunie 2025, exporturile din luna iunie 2026 au crescut cu 5,9%, iar importurile au crescut cu 9,9%.
În S1, exporturile FOB au însumat 49,037 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 65,497 miliarde euro. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, exporturile au crescut cu 3,0%, iar importurile au crescut cu 1,7%, comparativ cu perioada similară din 2025.
Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (46,8% la export și 36,5% la import) și alte produse manufacturate (27,2% la export și 27,3% la import).

Conform INS, valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 30 iunie a fost de 35,448 miliarde euro la expedieri și de 48,174 miliarde euro la introduceri, reprezentând 72,3% din total exporturi și 73,6% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026 a fost de 13,589 miliarde euro la exporturi și de 17,323 miliarde euro la importuri, reprezentând 27,7% din total exporturi și 26,4% din total importuri.








