Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Parlamentul l-a revocat pe Bădălău de la vicepreședinția Curții de Conturi / JUSTIȚIE: Cocoş, Crinuţa Dumitrean, Diacomatu și „Stelu” au scăpat de condamnări / ÎCCJ: Faptele s-au prescris  / CCR se va pronunța în 14 decembrie pe suprataxarea contractelor de muncă part-time / 

Breaking News:

Enel vinde și pleacă din România, după ce a umflat facturile românilor prin estimări uriașe

După ce a umflat facturile românilor prin estimări uriașe ale indicelui de consum, în special la gaze – refuzând să ia în considerare parametrii comunicați de abonați pe baza afișați de contoare -, Enel anunță că își vinde activele și va pleca din România. până la finele lui 2023.

„Am decis să ieşim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obţinem o creştere suplimentară în viitor. Am “saturat” spaţiul pentru investiţii în reţele şi am ajuns – mai mult sau mai puţin – într-o poziţie pe segmentul de clienţi şi de producţie care nu mai oferă multe posibilităţi de creştere”, a declarat, marţi, Francesco Starace, CEO al Enel, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că motivul exitului nu este cadrul legal, ci faptul că este un moment bun pentru a valorifica activele din România: „S-ar putea spune că este mai degrabă o recunoaştere a faptului că am făcut o treabă bună, că România are o bază bună, iar o vânzare monetizează, într-un mod bun, valoarea pe care am creat-o. Este o judecată pozitivă a României, o recunoaştere a muncii bune făcute acolo”.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv