Energia electrică s-a scumpit cel mai mult, în iulie, cu 62,97% față de luna similară din 2024, iar rata anuală a inflației a urcat la 7,84%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Fructele proaspete s-au scumpit cu 39,74%, iar fructele și conservele din fructe, cu 27,92%. Prețuri mai mari s-au înregistrat și la citrice și alte fructe meridionale (17,32%). În intervalul menționat s-au ieftinit zahărul, cu 3,08%, și cartofii, cu 2,38%.
Față de luna iunie 2025, cel mai mult s-au scumpit cacao și cafeaua (1,19%), cafeaua (1,09%) și citricele și alte fructe meridionale (0,94%). Pe de altă parte, cartofii au fost mai ieftini cu 6,95% în iulie 2025 față de luna anterioară, fasole boabe și alte leguminoase cu 1,14%, iar legumele și conservele de legume cu 0,73%.
La capitolul mărfuri nealimentare, în iulie 2025, față de iulie 2024, s-au scumpit, după energia electrică, energia termică, cu 13,63%, tricotajele (7,36%) și alte mărfuri nealimentare, cu 7,36%. Gazele s-au ieftinit cu 1,06%, iar combustibilii cu 0,09%.
Față de luna precedentă, în iulie 2025, energia electrică au costat mai mult cu 61,57%, gazele cu 3,27%, iar tutunul și țigările au consemnat un plus de 0,91%. Potrivit INS, la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.
În privința serviciilor, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru transport CFR, plus 16,92%, pentru igienă și cosmetică, (14,06%) și cele pentru servicii poștale, cu 12,15%. În schimb, s-au ieftinit serviciile de transport aerian, cu 9,75%, și serviciile de telefonie, cu 3,05%.
În iulie 2025, față de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la transport aerian, plus 7,58%, alte servicii, cu 2,65%, și transportul interurban (alte feluri de transport), cu 2,18%. Ieftiniri s-au înregistrat doar la abonamentele de televiziune, cu 0,17%.








