Euro a crescut din nou față de leu, miercuri, cu o zi înainte să înceapă în străinătate alegerile pentru turul II al prezidențialelor.
Astfel, euro a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1036 lei, în creștere cu 0,45 bani (+0,09%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei.
În schimb, leul a câștigat teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,5335 lei, în scădere cu 5,59 bani (-1,22%), comparativ cu marți, când s-a situat la 4,5894 lei.
Moneda națională s-a apreciat și în raport cu francul elvețian, calculat de BNR la 5,4412 lei, în scădere cu 1,56 bani (-0,28%), față de 5,4568 lei, cotația anterioară.
Gramul de aur s-a ieftinit până la valoarea de 471,3738 lei, de la 480,3618 lei, în ședința precedentă.