Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Firea a „descoperit America”: Valoarea coșului minim de consum nu a mai fost actualizată de 2 ani

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a descoperit cu ajutorul liderului Cartel Alfa, Bogdan Hossu, că Institutul Naţional de Statistică (INS) nu a mai putut fixa valoarea coșului minim de consum, în ultimii 2 ani, din cauza unei erori materiale: o parte dintre componentele coşului lipsesc legea publicată în Monitorul Oficial, în august 2020.

Este o situaţie de a cărei rezolvare depinde creşterea veniturilor a 1,5 milioane de români care lucrează pe salariul minim, susține ea.

„Deci, familii întregi ar duce-o puţin mai bine. Salariul minim se calculează de mulţi ani în funcţie de coşul minim de consum pentru un trai decent. În ultimii doi ani, Institutul Naţional de Statistică nu putut fixa această valoare din cauza unei erori materiale: o parte dintre componentele coşului lipsesc legea publicată în Monitorul Oficial, în august 2020. Această eroare trebuie corectată, mai ales acum când familiile trec printr-o perioadă grea. La nivelul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse lucrăm la completarea legii cu datele lipsă. De asemenea, trebuie luate în calcul şi alte tipuri de familii, nu doar pe cea cu doi părinţi şi doi copii”, a scris pe Facebook Firea.

 
47 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv