Liderul Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, susține în continuare aplicarea impozitului progresiv pentru a reduce deficitul bugetar și, astfel, să nu mai fie nevoie de creșterea TVA, pe care PNL o vrea la 20% sau chiar 21%.
„Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie, să spunem, de la un venit peste 12.000 de lei, impactul pe o aplicare de 20% impozit pe ce depășește 12.000, ne aduce un venit în plus de cam 12 miliarde. E nevoie de un buffer de câteva luni pentru a putea să aplicăm acest impozit progresiv. Până la 1 ianuarie putem să discutăm de acea taxă de solidaritate, care, de fapt, e tot un impozit progresiv, tot pentru cei cu venituri mari și foarte mari”, a spus, miercuri, Grindeanu.
Legat de aceste măsuri, el a adăugat că dacă ar fi implementată această măsură, nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA, și că „sunt lucruri care mai devreme sau mai târziu le vom aplica”.
Pe de altă parte, liderul PSD a insistat că „nu o să fim de acord noi, ca partid, să tăiem veniturile pentru oamenii care au venituri mici și mijlocii, PSD nu poate să facă lucrul acesta și nu va face!”. „Subliniez: noi nu vom putea fi de acord, de exemplu, să punem CASS la pensiile mici sau mijlocii, să impozităm mai mult pe cei care au venituri mici sau mijlocii, să tăiem diverse lucruri care nu aduc un mare plus la buget’, a adăugat Grindeanu.
El a mai spus și că PSD nu susține taxarea pe tranzacțiile bancare: „Nu știu cine a venit cu propunerea”.