Grupul MOL a obţinut anul trecut pe segmentul Downstream (rafinare și distribuție), cea mai bună performanță financiară din istoria sa: un rezultat operațional (Clean CCS EBITDA) de 463 miliarde HUF (1,65 miliarde USD), de peste două ori mai ridicat decât în anul anterior.
Grupul MOL și-a depășit semnificativ ținta de profit operațional pentru 2015, de 2,2 miliarde USD, înregistrând un rezultat CCS EBITDA (profit înainde de dobânzi, deprecieri și amortizări, excluzând elementele excepționale și fluctuațiile de prețuri) de 2,5 miliarde USD, în pofida înjumătățirii cotațiilor petrolului.
De asemenea, MOL a generat fluxuri substanțiale de numerar liber disponibil (2,1 miliarde USD), semnificativ mai mari decât cheltuielile de capital aferente activității organice (1,3 miliarde USD), ceea ce a condus la un bilanț robust, cu grad de îndatorare redus.
Activitatea Downstream a valorificat oportunitățile generate de mediul extern, iar rezultatul EBITDA a fost generat, în proporție de 50%, de programele interne de eficientizare începute în 2011.
În cadrul segmentului Downstream, vânzările retail ale Grupului MOL în România (incluzând carburanți, GPL și lubrifianți) au crescut în 2015 cu 17%, la 586 kt, de la 501 kt în anul 2014, în principal ca urmare a extinderii anorganice a rețelei de benzinării.
Pe ansamblul anului anterior, vânzările de motorină au avansat cu 15%, la 419 kt, în timp ce vânzările de benzină au urcat cu 18%, la 152 kt. În trimestrul al patrulea al anului 2015, vânzările retail ale Grupului MOL în România au crescut cu 20% în volum comparativ cu același interval al anului 2014, la 153 kt.
Motorina a generat vânzări de 110 kt în Q4, în urcare cu 20%, iar benzina a avut vânzări de 39 kt, cu 18% mai mult față de intervalul corespunzător din 2014.
Pe ansamblul Grupului MOL, ritmul de creștere a vânzărilor retail a fost anul trecut de 11%, la 3.916 kt.
Producția segmentului Upstream (explorare și producție de hidrocarburi) a crescut cu un ritm anual de 7%, până la un nivel mediu de 104 mii barili echivalent petrol pe zi, susținută de succesul eforturilor de intensificare a producției în regiunea Europei Centrale și de Est (ECE).
În ceea ce privește segmentul Upstream (explorare și producție), în contextul înjumătățirii prețurilor petrolului, rezultatul EBITDA excluzând elementele excepționale s-a situat la 201 miliarde HUF (719 milioane USD) în 2015, în scădere cu 26%.
Producția totală de hidrocarburi a urcat cu 7%, la 104 mii bep/zi în 2015. Nivelul producției din Croația a avansat cu 7%, în timp ce nivelul din Ungaria a rămas aproape constant, un rezultat foarte bun, având în vedere că estimările inițiale vizau o scădere cu 5%. Pe segmentul extracției de țiței, producția a urcat cu 20% în Croația și cu 5% în Ungaria.
Conform intențiilor anunțate anterior, activele referitoare la proiectul Akri Bijeel au fost scoase din evidență prin casare în trimestrul 4 2015 ca urmare a renunțării la acest perimetru. De asemenea, MOL a înregistrat ajustări suplimentare de depreciere a activelor în trimestrul 4 2015, în principal ca urmare a revizuirii estimărilor privind prețul petrolului, care sunt utilizate pentru evaluarea activelor. Cele mai importante elemente au legătură cu activele din Regatul Unit.
Segmentul Gas Midstream (transport de gaze naturale) a avut o contribuție anuală la EBITDA de 60 miliarde HUF (213 milioane USD) în 2015, similară cu cea din anul 2014.
Președintele-CEO Zsolt Hernádi a declarat: “Industria de petrol și gaze, inclusiv MOL, s-a confruntat cu unul dintre cele mai dificile contexte de piață înregistrate în ultimele 2 decenii, după ce cotațiile petrolului au scăzut cu mai mult de 70% comparativ cu nivelul din vara anului 2014. În pofida acestor dificultăți, am reușit să îmbunătățim rezultatul operațional cu 13% față de anul 2014, depășind estimările noastre, am generat substanțiale fluxuri de numerar disponibil și am încheiat anul cu o situație bilanțieră foarte solidă. Aceste realizări situează Grupul MOL în topul celor mai performante companii petroliere integrate. Schimbările dramatice ale contextului extern ne-au determinat să luăm o serie de decizii dificile dar necesare, inclusiv revizuirea valorii de piață a activelor noastre din segmentul Upstream. Aceste evoluții au dus la înregistratea unor costuri contabile ridicate, fără impact asupra fluxurilor de numerar, la fel ca în cazul multor companii de petrol și gaze. MOL a demonstrat în 2015 că deține o platformă Downstream eficientă, care generează fluxuri de numerar ridicate, poate valorifica oportunitățile de piață și este în măsură să investească în dezvoltarea pe termen lung a afacerii. În plus, Next Downstream Program deja ne-a depășit așteptările, în primul an de aplicare. În același timp, suntem în curs de a adapta procesele diviziei Upstream pentru ca aceasta să poată opera profitabil, atât la nivelul ECE cât și la nivel internațional, chiar la un nivel al prețului petrolului de 35 USD pe baril. Principalul nostru obiectiv pentru 2015 este să obținem un nivel al EBITDA de 2 miliarde USD și să generăm fluxuri de numerar suficient de mari pentru a acoperi atât necesitățile interne de investiții cât și plata de dividende către acționarii noștri, chiar și în condiții dificile de piață”.
Puteți viziona prezentarea rezultatelor financiare de către MOL Group CFO József Simola, Group Downstream Executive VP Ferenc Horváth și Group E&P COO Berislav Gašo la adresa www.molgroup.info
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă din domeniul petrolului și gazelor naturale, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări, o echipă dinamică de 27.000 de angajaţi în întreaga lume și o tradiție de peste 100 de ani în domeniul petrolier. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, cu operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 14 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de circa 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, din care peste 200 în România.